Refuzând intrarea imigranţilor care contribuie mai mult la economia Regatului Unit, Marea Britanie riscă să aibă probleme în calea creşterii economice.

Liderii de afaceri, care au susţinut, în general, pătrunderea imigranţilor, au reacţionat rapid. Feteraţia Alimentaţiei şi a Băuturii a transmis că a fost asaltată de planuri.

“Dacă acest lucru reprezintă gândirea guvernului, acesta arată o lipsă profundă de înţelegere a contribuţiei vitale pe care o fac migranţii din UE-la toate nivelurile de calificare”, a declarat directorul general Ian Wright.

Documentul confirmă faptul că migraţia UE a fost, în multe privinţe, pozitivă pentru economie.

“ Pentru a fi considerată valoroasă pentru întreaga ţară, pe lângă beneficiile pe care le aduce migranţilor, imigraţia trebuie să facă bine şi locuitorilor existenţi.”, se arată în The Guardian.

Dovezile sugerează că va fi plătită o sumă de bani pentru a opri libera circulaţie a cetăţenilor din UE în Marea Britanie.

Potrivit unui studiu al Universităţii din Londra din 2016, cei care au venit din UE în Marea Britanie după anul 2000 au contribuit cu 1,64 lire sterline  la economia ţării pentru fiecare liră pe care au câştigat-o.

Studiul a examinat datele din 2001 până în 2011, analizând diferenţa dintre taxele şi impozitele pe care migranţii le fac pentru ţară şi beneficiile publice pe care le primesc, cum ar fi creditele gratuite de asistenţă medical şi fiscală.

Studiul UCL a constatat că imigranții din țările din Europa de Est au contribuit cu 1,12 £ pentru fiecare 1 £ primit. Cei din restul UE au stabilit £ 1,64 pentru fiecare £ 1 scos.

Rezultatele obţinute de la Oficiul pentru Statistici Naţionale arată că migraţia netă din UE a scăzut anul trecut la 133.000 de la 184.000 în 2015.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, a declarat miercuri că, deşi imigraţia ar trebui redusă, guvernul trebuie să obţină un echilibru.

“Nu închidem uşa întregii imigraţii, dar trebuie să fie gestionată în mod corespunzător, iar locuitorii Marii Britanii aşteaptă să vadă numerele scăzând”, a declarat oficialul pentru BBC.