Branduri deja celebre afișează promoții și se pregătesc pentru câteva zile cu activitate intensă: ”Valoarea bonului de cumpărături depășește, în unele zile, chiar și 40% din încasările unei zile obișnuite. În această perioadă se vând foarte multe perechi de pantofi”, spune reprezentantul unui magazin de profil. Lucru care nu miră astăzi niciun comerciant: achiziția unei perechi de pantofi, în preajma Paștelui, este un ”obicei moștenit”, păstrat atât la țară, cât și la oraș.

Iar bonul de cumpărături poate fi completat cu îmbrăcăminte, cadouri, electrocasnice, telefoane mobile sau tablete. Un studiu realizat de Starcom MediaVest Group, în colaborare cu TNS România, arată că 62% dintre români consideră Paștele o importantă sărbătoare religioasă, care necesită pregătiri minuțioase. 54% dintre ei preiau tradițiile din familie, iar 45% transmit mai departe obiceiurile respectate în copilărie.

La nivel național, 68% dintre români vor merge la biserică în noaptea de Înviere pentru a lua Lumina Sfântă, iar 64% dintre ei vor rămâne și la slujba de Înviere.

Importanța religioasă a Paștelui a crescut foarte mult și în rândul populației din urbanul mare, utilizatoare de internet. Procentul celor care vor respecta pas cu pas tradițiile anul acesta este aproape dublu față de anul trecut: 54% dintre românii care locuiesc în orașele mari, utilizatori de internet, consideră Paștele o sărbătoare religioasă importantă și plănuiesc să respecte tradițiile pas cu pas, față de anul trecut, când numai 29% din rândul utilizatorilor online, peste 18 ani, au respectat tradițiile ad literam.

Pe lângă activitățile religioase, mai arată același studiu, un alt element central al menținerii tradițiilor îl constituie pregătirea mesei de Paște: românii intenționează să aloce, în medie, pentru masa de Paște aproximativ 542 RON, bugetul rămânând constant, atât față de anul trecut, cât și la nivel de proporție din bugetul lunar al familiei.

300 de lei pentru cadouri

A doua categorie de interes pentru sărbătorile pascale, conform datelor citate, o reprezintă cadourile: 5 din 10 români intenționează să cheltuie 300 lei sau mai puțin pe cadouri, în timp ce două persoane din zece nu au încă un buget bine conturat.

Și bugetul alocat pentru călătorii de Paște ocupă un plan secund, în 2016: 68% din populație nu vor aloca deloc bani pentru călătorii.

Nevoile promoționale sunt adaptate mai degrabă la context decât la valoarea ofertei, întrucât de Black Friday cele mai așteptate promoții erau cele la produse de valoare mare, precum electrocasnice, televizoare, electronice, laptopuri.

Pe lângă preluarea tradițiilor de Paște din familie, românii află mai multe despre acestea în principal de la TV, mediul clasic de comunicare aflat în topul surselor de informare cu privire la obiceiurile pascale, chiar și pentru utilizatorii de internet din urbanul mare:  34% dintre aceștia se informează de la TV cu privire la tradițiile și obieciurile pascale vs. 23% din mediul online.