Conținutul noilor reglementări din domeniul achizițiilor publice are prevederi bune și mai puțin bune pentru autoritățile contractante din România.

Primele avantaje ar fi micșorarea termenelor de așteptare între data publicării anunțului de participare și data depunerii ofertelor: de la 52 la 35 de zile, de exemplu, pentru licitațiile deschise care au o valoare peste pragurile europene (peste 23.227.215 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de lucrări). Un alt element important este posibilitatea de a consulta piața înainte de demararea procedurii de achiziție. Pragurile de la care se vor derula procedurile de achiziție la nivel european (praguri de publicare în Jurnalul Oficial al UE) sunt prevăzute în lei și nu în euro, ceea ce va înlătura incertitudinea privind modalitatea de stabilire a cursului leu-euro. Este o reglementare mai bună a situaţiilor potenţial generatoare de conflicte de interese, ceea ce va conduce la evitarea interpretărilor greșite sau abuzive a acestora. Totodată, excluderea ofertanților care şi-au încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice este o măsură avantajoasă, care va contribui la „disciplinarea“ operatorilor economici. În pachet este prevăzută reducerea birocrației prin depunerea de către ofertanți a unei declarații inițiale privind îndeplinirea cerințelor de calificare sub forma documentului unic de achiziţie european și verificarea probării acestor cerințe doar pentru ofertantul clasat pe primul loc-simplifică și reduce timpul necesar verificării documentelor pentru toți ofertanții.

Se are în vedere înființarea unui sistem de certificare destinat procedurilor de achiziţie publică pentru proiectele de infrastructură de transport trans-europene în vederea îndeplinirii de către operatorii economici a criteriilor de calificare şi selecţie. Odată cu noul pachet de legi intră în vigoare reglementarea unor criterii noi de atribuire a contractelor, cum ar fi de exemplu, cel mai bun calitate-preț, care va contribui la cheltuirea mai eficientă a banului public. Posibilitatea de plată directă a subcontractanților, în situația în care antreprenorii nu își achită obligațiile de plată către aceștia, mecanism care va ajuta la creșterea economică a IMM-urilor și sau evitarea intrării în insolvență a acestora este o altă măsură importantă. Înlocuirea cererii de oferte (procedură națională sub pragurile europene) cu procedura simplificată care se poate desfășura și în mai multe etape, incluzând și o etapă de negociere, devine astfel mult mai eficientă pentru achiziționarea de produse, servicii și lucrări de mai bună calitate. Posibilitatea de modificare a contractelor fără derularea unor proceduri de achiziție noi, dar numai în anumite situații expres prevăzute de lege, poate contribui la o mai bună finalizare a proiectelor. Obligativitatea derulării procedurilor de achiziție exclusiv prin mijloace electronice, începând cu 2018, conduce la creșterea transparenței utilizării fondurilor publice. Consider că intrarea în vigoare a noului pachet legislativ trebuie să se facă cu o pregătire prealabilă a personalului din adminstrație implicat în derularea procedurilor de achiziție și nu există un mecanism de protejare a autorităților contractante împotriva contestațiilor abuzive și a contestatorilor „de profesie“.