SE INTAMPLA ACUM!

Editoriale

O promisiune greu de respectat

Autor: capital.ro | luni, 28 martie 2016 | 1 Comentarii

Mircea Coşea, profesor în economie

Conferinţa de la Paris (COP21: „21th Conference of Parties“) a fost considerată o promisiune făcută omenirii de către cele 190 de ţări participante. Au promis prin acordul semnat că vor acţiona activ şi imediat pentru salvarea planetei de efectele distructive ale încălzirii globale. Trebuie totuşi amintit că COP21 nu este prima promisiune în acest sens, numai că cele anterioare nu au fost respectate. Conferinţa organizată de către Organizaţia Naţiunilor Unite la Rio în 1992 pune în discuţie pentru prima dată la nivel global problema implicaţiilor economice şi geopolitice ale fenomenului încălzirii globale. Conferinţa ajunge la concluzia că pentru a reduce  doar cu 2 garde Celsius încălzirea globală până la sfârşitul secolului ar fi necesară reducerea emisiei de gaz de seră cu 75% până la nivelul anului 2050 în ţările dezvoltate (Nord). Numai în aceste condiţii, ţările în curs de dezvoltare (Sud) ar putea reduce decalajul faţă de ţările dezvoltate, condiţie esenţială de echilibrare a raportului dintre cele două zone de dezvoltare (Nord-Sud). Din păcate, concluziile Conferinţei de la Rio nu au fost transpuse decât modest şi parţial în politicile naţionale ale principalelor ţări dezvolate.

 

Ce şanse au promisiunile de la Paris să fie respectate? Cât de realiste sunt speranţele pe care le avem de a vedea declanşarea unui efort la nivel global pentru evitarea unui dezastru ce apare tot mai mult ca o certitudine a viitorului secol? După Conferinţa de la Rio a trebuit să se aştepte Conferinţa de la Paris din 2015 pentru ca problema încălzirii globale să aibă o nouă şi mai realistă tratare. Conferinţa  s-a încheiat pe data de 12 decembrie 2012 prin semnarea unui acord considerat a fi ”istoric”. Mai mult de 190 de ţări participante au adoptat un tratat internaţional referitor la reducerea cu cel puţin 2 grade Celsius a încălzirii globale  până la sfârşitul secolului (în raport cu aşa numita eră preindustrială). Se consideră că este un acord istoric şi o victorie diplomatică deoarece a reuşit să depăşească eşecul suferit de negocieri în 2009 la Conferinţa de la Copenhaga. Până în 2009, cadrul general de negociere era cel stabilit prin protocolul de la Kyoto (1997)  prin care se stabilea contribuţia fiecărei ţări la reducerea gazului cu efect de seră în manieră multilaterală. Acordul de la Paris a eliminat multilateralismul, introducând sistemul ”contribuţiilor voluntare şi unilaterale” ale fiecărui stat în parte. Abandonarea protocolului de la Kyoto a devenit necesară deoarece unele state dezvoltate (SUA, Canada, Australia) au refuzat să-l semneze, ceea ce a determinat şi unele state cu economie emergentă să se abţină de la aplicarea lui. S-a creat o situaţie prin care unele state emergente  (China, India) s-au considerat libere să nu aplice prevederile protocolului ajungând să deţină aproape jumătate din volumul emisiilor de gaz cu efect de seră la nivel planetar. În acest context, trebuie spus că acordul COP21 are şi avantajul introducerii unor verificări a contribuţiilor voluntare la intervale de cinci ani ceea ce ar crea o presiune asupra politicilor naţionale în direcţia respectării obligaţiilor asumate.

 

 Părţile bune şi ”istorice” ale acordului COP21 nu înlătură însă multe dificultăţi în îndeplinirea obligaţiilor asumate de 160 de ţări din cele 190 prezente la Paris. Analiştii susţin că se profilează două tipuri de dificultăţi. Primul tip este o consecinţă a însăşi conceptului de contribuţie voluntară. Există suspiciunea ca aceste contribuţii pot fi asumate politic, în sensul unor promisiuni supraevaluate pe motiv politicianist-electoral. O astfel de supralicitare este posibilă datorită faptului că evaluarea rezultatului direct este dificilă,  ponderea contribuţiei naţionale la reducerea reală a emisiei de gaz de seră la nivel planetar fiind incertă. Al doilea tip de dificultăţi este de natură tehnică şi financiară, numit în analizele recente occidentale  ”responsabilitate comună dar diferenţiată”. Termenul se explică prin ”responsabilitatea istorică” a diferitelor ţări faţă de acumulările de gaz cu efect de seră în atmosferă. Această responsabilitate istorică a reprezentat cel mai important obstacol în existenţa unui acord în perioada dinaintea COP21. Astfel, ţările emergente şi în curs de dezvoltare, aflate la începutul procesului de industrializare, au refuzat să participe pe picior de egalitate cu ţările dezvoltate şi industrializate, argumentând cu diferenţa de efecte poluante la diferite nivele de industrializare. Într-adevăr, până la mijlocul secolului XX numai Europa Occidentală, Statele Unite ale Americii, Japonia şi într-o oarecare măsură Uniunea Sovietică au fost responsabile pentru emisiunile de gaz cu efect de seră. Contribuţia altor ţări (China, India, Brazilia, Coreea de Sud) este remarcată doar în ultimii 30-40 de ani. Dificultatea tehnică şi financiară reieşită prin acordul de la Paris apare la nivelul ţărilor dezvoltate care, pentru prima dată,  au recunoscut existenţa responsabilităţii lor istorice ceea ce le impune un efort suplimentar  de transfer de tehnologie şi capital către ţările în curs de dezvoltare pentru a se asigura că acestea nu vor recurge la folosirea excesivă a energiilor fosile şi nici nu vor fi blocate din acest motiv în parcursul lor spre dezvoltare şi reducere a decalajelor. Se estimează că un astfel de transfer s-ar cifra  pentru perioada 2015-2030 la circa 89.000 miliarde  dolari pentru sectorul energetic la care s-ar adăuga 4.000 miliarde dolari pentru investiţii în sectorul energiilor verzi.

 

Adevărata problemă a acordului de la Paris considerată a fi însă mult mai serioasă este cea a capacităţii reale de a atinge obiectivul limită de 2 grade Celsius.

În 2015, temperatura medie a depăşit cu 1 grad Celsius media temperaturii preindustriale. Specialiştii sunt unanim de părere că ”bugetul de carbon” adică volumul cumulat de emisiuni viitoare compatibil cu obiectivul de 2 grade Celsius nu este mai mare de 1000 gigatine (miliarde) echivalent CO2, ceea ce înseamnă douăzeci de ani de emisiuni în ritmul actual de emisie. Pentru a respecta nivelul dorit al bugetului de carbon ar fi necesar reducerea nivelului emisiilor la zero cel târziu la nivelul anului 2080. Problema este că nicio tehnologie actuală şi nici de perspectivă apropiată nu este cunoscută pentru a asigura o astfel de reducere, adică cca 50 de gigatone echivalent CO2. Singura cale de ajungere la un astfel de obiectiv este clasică şi bine cunoscută: creşterea suprafeţelor împădurite. Pădurile sunt, la actualul nivel al cunoaşterii şi dezvoltării tehnologice, singurele capabile de a capta şi stoca CO2 atmosferic dar, la nivelul predictibil al capacităţii reale de extindere a suprafeţelor forestiere nu se poate spera la o reducere a CO2 mai mare de 2 gigatone anual, insuficiente pentru îndeplinirea obiectivului propus. În aceste condiţii, pentru a respecta bugetul carbon ar fi necesar să se renunţe cât mai repede posibil  la utilizarea celei mai mari părţi a resurselor planetare de combustibil fosil. Ar trebui să nu se mai exploateze cca 80% din resursele de cărbune ceea ce ar însemna o reducere potenţială a emisiilor cu 3600-6400 gigatone de CO2. Ar trebui, deasemenea, să se renunţe la exploatarea a cca o treime din rezervele cunoscute de petrol şi jumătate din cele de gaz natural. În paralel, astfel de politici de menţinere a bugetului carbon la nivelul dorit ar trebui să fie acompaniate şi de politici fiscale specializate (fiscalitate verde). Astfel, ar fi de dorit să existe un calcul şi a evaluare   prin preţ al emisiilor de CO2, materializat fie printr-o taxă la nivel mondial asociată cu un mecanism de redistribuire, fie prin tarife naţionale sau regionale de  calcul şi plată al emisiilor CO2. Având în vedere dificultăţile tehnice şi financiare pe care le ridică aplicarea acordului COP21, s-ar putea spune că el are caracter istoric nu pentru că ar conduce la o reală schimbare a actualului model de dezvoltare economică ci doar pentrucă reprezintă, pentru prima dată, recunoaşterea unanimă a pericolului în care se află civilizaţia şi chiar specia umană ca şi necesitatea luării unor măsuri globale de atenuare a acestui pericol. Ce efect vor avea aceste măsuri şi cât de reală este angajarea fiecărui stat semnatar la realizarea lor sunt încă neclare şi la limita imprevizibilului.

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.