CITEŞTE ŞI

Business

Legături periculoase - noile şi vechile zone monoindustriale

Autor: |

Economia centralizată de până în 1989 a făcut ca localităţi şi chiar regiuni întregi să fie legate de o singură fabrică sau de o singură industrie. Noua economie nu pare să fi învăţat mare lucru din experienţele ultimului sfert de secol.

Cum ar arăta economia României fără Dacia? Mulţi au încercat să-şi închipuie asta prin primăvară, când francezii au sugerat că lipsa unor reţele moderne şi rapide de transport, dar şi impredictibilitatea fiscală şi legislativă i-ar putea face să ia în considerare relocarea investiţiei de la Mioveni. Şi imaginea nu a fost deloc una plăcută. Pentru că producătorul de autoturisme este responsabil direct pentru circa 3% din PIB-ul României şi pentru aproximativ 8% din exporturi. Pentru Dacia lucrează direct peste 13.000 de oameni, alţi 10-20.000 fiind angajaţi ai firmelor care furnizează fabricii franceze diverse produse şi servicii.

Acum, după ce aţi vizualizat România fără Dacia, încercaţi să vă imaginaţi economia judeţului Argeş fără celebra marcă. „Ar fi, pur şi simplu, dezastru. Ne-am transforma într-o a doua Vale a Jiului“, crede managerul unei companii ale cărei încasări depind, în mare măsură, de comenzile primite de la Mioveni. Într-adevăr, o eventuală închidere a uzinei auto ar schimba semnificativ indicatorii economici a regiunii - PIB-ul pe cap de locuitor, care acum este cu circa 10% mai mare faţă de media naţională, s-ar prăbuşi, salariul mediu (care este cu cu circa 5% mai mare decât media pe ţară), ar scădea, iar rata şomajului, şi aşa destul de mare (5,6% faţă de media naţională de 5,1%) practic s-ar dubla, dacă nu chiar mai rău. Ca să nu mai vorbim de ce s-ar întâmpla cu exporturile (în prezent, acestea ating cinci miliarde de euro anual, din care vreo patru miliarde sunt datorate exclusiv companiei franceze).

«Victime» recente

Dar, Dacia nu este decât vârful aisbergului. Există în România destule localităţi, judeţe şi chiar regiuni care depind prea mult de o companie sau de o activitate economică. Şi care fie riscă să intre în colaps o dată cu respectiva firmă ori cu respectivul sector economic, fie se învârt într-un cerc vicios şi nu reuşesc să renunţe la o „reţetă“ care le ţine departe de masa bogaţilor. Unul din cazuri este cel al zonei Beiuş-Ştei din Bihor, unde în localităţi situate la câţiva kilometri distanţă sunt concentrate fabricile de alimente şi băuturi ale celebrilor fraţi Micula. Investiţiile făcute de aceştia în zona natală au reprezentat ani buni o binecuvântare pentru o regiune defavorizată din Apuseni, însă există şi reversul medaliei. Pe măsură ce afacerile nu le-au mai mers la fel de bine ca în anii ’90 şi începutul anilor 2000, cei doi antreprenori au început să concedieze din personalul care ajunsese, la un moment dat, să numere 11.000 de persoane. Cu mici excepţii, proaspeţii şomeri nu au găsit nimic altceva de lucru în zonă.

Ceva mai la est, în Câmpia Turzii, peste 2.000 de persoane şi-au pierdut locul de muncă începând din 2012, când combinatul metalurgic aparţinând ruşilor de la Mechel a început să intre în colaps. Compania, aflată acum în reorganizare, era cea mai mare din oraşul cu 22.000 de locuitori şi, deşi în apropiere se află Turda şi Cluj Napoca, celor trimişi în şomaj nu le-a fost deloc uşor să se angajeze în alte companii.

Cu mici excepţii, judeţe întregi din Bărăgan (Teleorman, Giurgiu, Călăraşi ori Ialomiţa) continuă să se bazeze pe acelaşi domeniu în care au lucrat zeci de generaţii de înaintaşi. Respectiv, pe sectorul agricol şi pe domeniile conexe (în principal industrie alimentară). Dincolo de lefurile mici şi nivelul redus de specializare, problema cea mare este că recoltele continuă să depindă în România de buletinul meteo, aşa că zeci de mii de locuri de muncă sunt în pericol în caz de secetă sau ploi abundente. Situaţia respectivelor zone este cu atât mai stranie cu cât ele se află la doi paşi de Bucureşti, de care sunt legate prin infrastructură modernă (autostrăzi sau şosele reabilitate, căi ferate modernizate), şi sunt mărginite pe sute de kilometri de Dunăre. Cu toate acestea, nu sunt în stare să valorifice aceste atuuri.

Cum am ajuns aici

Toate cazurile de care am pomenit au, într-o măsură mai mare sau mai mică, potenţialul de a repeta efectele negative produse de monoindustrializare în nenumărate locuri din România. Valea Jiului este probabil cel mai bun exemplu, iar modul în care zona nu reuşeşte să-şi găsească un alt drum şi o altă identitate la aproape 20 de ani după ce minele de aici au început să fie închise spune multe.

Tot minele devenite nerentabile şi trecute în conservare au schimbat radical viaţa unor comunităţi din Banat (ca Anina) sau din Transilvania (ca Bălan). „În Bălan, de exemplu, mina de cărbune era singura industrie, astfel că peste 83% din populaţia activă lucra acolo ori în locuri legate indirect de mină. Închiderea exploatării a avut un efect catastrofal, numărul persoanelor angajate scăzând cu aproape 90%, iar aproape jumătate din locuitori au părăsit oraşul“, se arată într-un studiu publicat de Societatea Academică din România (SAR). Dar, poveşti asemănătoare, marcate de şomaj prelungit, joburi efemere ori slab remunerate, o întoarcere în masă la agricultura de subzistenţă sau de migraţie pe scară largă au avut loc şi în oraşe precum Victoria (dependentă de industria chimică) sau Plopeni (dependent de industria constructoare de maşini).

În mare parte, responsabilă pentru aceste situaţii este industrializarea forţată din perioada comunistă. În 1930, un singur oraş din România, Reşiţa, avea mai mult de 50% din populaţia ocupată activând într-o singură ramură industrială, alte trei situându-se în zona de dependenţă relativă, de 30%-50%, se arată într-un studiu realizat de dr. Dana Bianca Dumitrescu.

Câteva decenii mai târziu, existau zece oraşe monoindustriale doar în zona extractivă (în Uricani, de pildă, aproape 70% din forţa de muncă lucra în minerit), două în siderurgie, şase în industria constructoare de maşini (cu Plopeni şi Cugir având peste 65% din salariaţi în acest sector), unul în industria chimică (Victoria) şi două în cea uşoară. Lor li se adăugau 12 localităţi unde monoindustrialismul în rândul forţei de muncă se situa între 30% şi 50%.

10% din forţa de muncă din Argeş, respectiv peste 13.000 de persoane, depind direct de Dacia. Se estimează că salariaţii furnizorilor locali ai uzinei de la Mioveni reprezintă aproape încă o dată pe atât

DINCOLO DE GRANIŢE

RUSIA Există circa 900 de oraşe care pot fi clasificate ca monoindustriale. O şesime din populaţia Federaţiei Ruse se găseşte în astfel de localităţi. În acelaşi timp, companiile din oraşele monoindustriale produc circa 30% din PIB.

GERMANIA Celebră zonă Valea Ruhrului are azi 8,5 milioane de locuitori. Majoritatea sunt urmaşii emigranţilor care au inundat regiunea în ultimii 150 de ani pentru a lucra în minele şi uzinele metalurgice. După ce resursele naturale s-au epuizat, zona a trecut printr-o criză economică, dar a reuşit să-şi diversifice economia şi să redevină unul din motoarele Germaniei.

SUA Mobilitatea ridicată a populaţiei face ca zonele monoindustriale intrate în criză să fie abandonate rapid de locuitori. Cu toate acestea, nu toată lumea pleacă, iar cei rămaşi în urmă se confruntă de obicei cu o scădere semnificativă a condiţiilor de viaţă. Detroit avea 1,85 mil. locuitori în 1950 şi a ajuns la 0,7 mil. în 2013, după declinul industriei auto. Rata şomajului a ajuns la 23%, iar o treime din locuitori trăiesc sub pragul sărăciei. 

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.