”Expansiunea în alte ţări şi deschiderea de noi magazine a reprezentat întotdeauna o prioritate. Centrul nostru de achiziţii caută furnizori în toată lumea”, spune Alex Bratu, Country Manager pentru JYSK România & Bulgaria.

JYSK GROUP are peste 2.100 de magazine în 35 de ţări şi cel puţin o dată pe săptămîna toate unităţile companiei primesc livrări de la unul dintre cele şapte centre de distribuţie situate în Europa – pe lîngă centrul pe care retailerul îl are în China. Produsele comercializate în unităţile din România provin în mare parte din Danemarca, Polonia, România, China, Indonezia şi Vietnam.

JYSK are 14 unităţi în România şi intenționează să ajungă la o reţea de 100 de magazine pe termen mediu. „În cadrul JYSK GROUP estimăm că vom deschide aproximativ 120 de magazine noi în 2014. Planurile de expansiune pe termen mediu aprobate de JYSK Nordic sînt: 100 magazine în România şi 35 în Bulgaria”, mai spune Bratu.

În urmă cu aproape un an, JYSK Nordic a devenit proprietarul unităţilor din România şi Bulgaria, deschise iniţial în franciză, managementul celor două ţări reunindu-se într-un sediu central la Bucureşti.

„Pentru JYSK România evoluţia cifrei de afaceri în 2013 a fost satisfăcătoare, înregistrînd un uşor avans fată de 2012”, adaugă Alex Bratu. În România şi Bulgaria reţeaua JYSK a funcţionat în regim de franciză din 2007 respectiv 2005.