"Există o obligaţie morală faţă de poporul nostru, faţă de istorie, faţă de toate popoarele europene care s-au bătut şi şi-au dat sângele împotriva nazismului, o obligaţie istorică" de a cere Germaniei "indemnizaţii de război şi rambursarea împrumutului forţat" la care ţara a fost obligată de nazişti şi care nu a fost rambursat niciodată, a declarat Tsipras, în discursul său de politică generală în faţa Parlamentului elen.

Alexis Tsipras a dat asigurări că guvernul său doreşte să-şi ţină "toate promisiunile" făcute în campania electorală şi, în acelaşi timp, "să-şi onoreze datoria" printr-un nou program pe care îl solicită partenerilor europeni.

El "a invitat, de asemenea, partenerii" ţării să vină la masa negocierilor pentru a discuta despre modul de a face viabilă" datoria.

„Acum, Grecia face propuneri, ea nu mai primeşte ordine şi nici comenzi prin email", a spus el, în aplauzele audienţei.

Tsipras a anunţat de asemenea restabilirea "până în 2016" a salariului minim de 750 de euro, faţă de 580 în prezent.

Noul prim-ministru grec a făcut acest anunţ în discursul său de politică generală în faţa Parlamentului, printre alte măsuri destinate să lupte "împotriva crizei umanitare" provocate de austeritatea impusă Greciei de creditorii ei, potrivit afirmaţiilor sale.

Printre primele măsuri, Tsipras a anunţat "reinstalarea" printr-o lege a fostei televiziuni publice ERT închisă în iunie 2013. "Reinstalarea" ERT urmează închiderii canalului peste noapte, în iunie 2013, de guvernul conservator anterior, mai ales din motive de economie. Decizia a creat stupefacţie în întreaga lume, aminteşte AFP.