Experţii FMI, o instituţie care tradiţional se concentrează pe austeritatea economică, avertizează că ţările cu un grad ridicat de inegalitate înregistrează ritmuri de creştere mai mici decât statele unde veniturile sunt distribuite mai egal. În plus, inegalitatea poate face creşterea economică mai volatilă şi poate crea condiţii instabile pentru o scădere bruscă a creşterii economice.

Acest studiu, elaborat de Jonathan Ostry, directorul departamentului de cercetare de la FMI, împreună cu economiştii Andrew Berg şi Charalambos Tsangarides, vine după mai mulţi ani de dezbateri aprinse cu privire la traseul urmat de economiile dezvoltate şi cele emergente după criza financiară.

'Ar fi o eroare să ne concentrăm numai pe creştere economică şi să credem că inegalităţile se vor rezolva de la sine', apreciază autorii studiului.

Una din cele mai controversate concluzii ale studiului este acea că redistribuirea avuţiilor, în principal prin taxe, nu are un impact semnificativ asupra creşterii economice cu condiţia ca intervenţia să nu fie una extremă. De fapt, deoarece redistribuirea avuţiei prin taxare are un impact pozitiv asupra reducerii inegalităţii, efectul general asupra economiei este acela de a impulsiona creşterea economică.

Acest studiu pare să contrazică recomandările făcute de FMI ţărilor în criză, de a se concentra pe reducerea fiscalităţii şi a cheltuielilor publice şi mai puţin pe inegalităţile sociale. În urmă cu 18 luni însă, FMI a dat publicităţii un alt studiu controversat potrivit căruia reducerea cheltuielilor în sectorul public are un efect mai negativ decât se credea până acum.