Alte rezultate ale studiului evidenţiază faptul că 1 din 5 consumatori intervievaţi au continuat interacţiunea potenţial frauduloasă după primul contact, adică au descărcat software, au vizitat un website înşelător, au dat escrocilor permisiunea de a le accesa dispozitivul de la distanţă sau le-au oferit informaţii privind cardul de credit sau alte forme de plată. 

În plus, aproape o persoană din 10 a pierdut bani în urma unei escrocherii de tip suport tehnic.

"Dintre cei care au continuat interacţiunea frauduloasă, 17% aveau peste 55 de ani, iar 34% aveau vârste cuprinse între 36 şi 54 de ani. În mod surprinzător, 50% dintre cei care au continuat interacţiunea aparţin generaţiilor mai tinere, având între 18 şi 34 de ani. Probabilitatea de continuare a interacţiunii frauduloase este mai crescută pentru consumatorii din India (54%), China (35%) şi Statele Unite (33%)", precizează un comunicat Microsoft. 

Cele mai des întâlnite experienţe cu escrocheriile de tip suport tehnic au loc în urma descărcării unor programe software sau accesării unor website-uri maliţioase. 

Studiul global s-a desfăşurat pe perioada verii acestui an şi a inclus respondenţi din Australia, Brazilia, Canada, China, Danemarca, Franţa, Germania, India, Singapore, Africa de Sud, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite. 

Potrivit sursei citate, metoda "clasică" a escrocheriilor de tip suport tehnic urmează un model comun: escrocul telefonează acasă unei persoane vârstnice, pretinzând că are un parteneriat cu o companie cunoscută; pretinde descoperirea existenţei unor programe malware, viruşi sau alte probleme tehnice pe un computer personal; ulterior îi vinde persoanei vârstnice servicii de suport tehnic contra unei taxe. 

"Deşi metoda prezentată este încă folosită în prezent, noile cercetări indică un număr alarmant de victime tinere ale acestei fraude de tip suport tehnic. 50% dintre respondenţii care au continuat o interacţiune frauduloasă se încadrează între vârstele de 18 şi 34 de ani. Rezultatele pot – la o primă vedere – părea surprinzătoare, contrazicând preconcepţia conform căreia escrocii se adresează persoanelor în vârstă. Dar cercetările recente relevă şi o evoluţie a tacticilor adoptate de cei care recurg la aceste practici de înşelătorie. Folosind pop-up-uri, e-mailuri nesolicitate şi website-uri înşelătoare drept puncte adiţionale de pornire a înşelăciunilor, impostorii ajung la un număr mult mai mare de persoane, inclusiv victime de vârste mai mici decât ne-am aştepta", se mai arată în comunicat. 

Datele studiului indică faptul că victimele cu vârste peste 65 de ani vor fi abordate cel mai probabil telefonic (44% apeluri nesolicitate, 38% pop-up-uri sau reclame online, 33% e-mailuri nesolicitate şi 26% redirecţionare către website). Prin contrast, victimele cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani au fost cel mai probabil abordate prin redirecţionarea către un website fraudulos (50%) sau printr-o reclamă de tip pop-up (59%), decât prin primirea unui apel nesolicitat (26%). 

"Orice consumator trebuie să fie vigilent şi sceptic în privinţa oricărei persoane care le cere acces de la distanţă la dispozitiv. În timpul unei sesiuni de acces de la distanţă, escrocii pot accesa informaţii personale şi financiare, pot schimba setările dispozitivului şi pot lăsa în urmă software nedorit sau chiar maliţios. Rapoartele antecedente indică faptul că escrocii au închis programele anti-virus ale victimelor, au descărcat software nedorit şi potenţial dăunător şi adesea au obţinut din nou acces la computer cu mult după terminarea sesiunii de suport tehnic", subliniază reprezentanţii Microsoft. 

Potrivit acestora, clienţii au pierdut sute de milioane de dolari în urma acestor escrocherii de tip suport tehnic, dar pierderile financiare totale sunt dificil de cuantificat, deoarece multe victime sunt prea ruşinate sau speriate pentru a raporta experienţa suferită sau pot chiar să nu ştie că au fost escrocate. Pe de altă parte, victimele care au pierdut bani în urma unor asemenea interacţiuni frauduloase au putut să-şi recupereze cel puţin o parte din pierderi. 

"Dacă primiţi o notificare sau un apel din partea unei persoane care pretinde că reprezintă o companie cunoscută de software, iată câteva sfaturi de reţinut: nu achiziţionaţi software sau servicii de la aceasta; întrebaţi dacă există o taxă sau un abonament asociat 'serviciului' respectiv. Dacă da, închideţi telefonul. Nu oferiţi niciodată accesul la computerul dumneavoastră unei terţe părţi, decât dacă se confirmă fără dubiu că este un reprezentant legitim al echipei de suport tehnic a unei companii a cărui client sunteţi deja. Notaţi datele persoanei care vă contactează şi alertaţi imediat autorităţile locale", mai arată documentul. 

Fondată în 1975, compania Microsoft (NASDAQ 'MSFT') este liderul mondial în software, servicii şi soluţii. 

AGERPRES