Donald Trump s-a născut pe 14 iunie 1946 în New York, iar tatăl său, Fred Trump, era unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari de pe Coasta de Est a SUA. La vârsta de 13 a fost trimis la Acadamia Militară din New York. A urmat apoi cursurile universitare ale Facultăţii de Economie şi Comerţ Wharton din cadrul Universităţii Pennsylvania, fiind licenţiat în economie în anul 1968. S-a alăturat tatălui său în domeniul afacerilor imobiliare din Brooklyn.

Fratele său mai mare, Fred, a murit la vârsta de 43 de ani din cauza alcoolismului, un eveniment care i-a schimbat radical lui Donald Trump perspectiva asupra lumii. Trump spune că nu a consumat vreodată alcool, nu a fumat sau a luat droguri. În plus, a dezvăluit că preferă să nu dea mâna cu persoanele pe care le întâlnește, fiind germofob.

Candidatul Republicanilor la Alegerile Prezidențiale a povestit de multe ori că și-a început afacerea în domeniul imobiliar cu ajutorul unui “mic împrumut” de la tatăl său, în valoare de 1 milion de dolari, înainte de a prelua afacerile familiei.

La începutul anilor 1970, Donald Trump a schimbat modul în care făcea afaceri tatăl său (care viza închirierea de locuințe clasei de mijloc în cartiere precum Queens și Brooklyn) concentrându-se pe proiecte imobiliare comerciale în zona Manhattan. Trump a reușit să obțină credite de construcții cu puține garanții, construind un imperiu în domeniul imobiliar și în  industria divertismentului.

Portofoliul său de proiecte imobiliare cuprinde: Hotelul Hyatt, Trump Tower, Trump Place sau Trump International Hotel. În industria casinourilor și hotelurilor, omul de afaceri s-a confruntat cu probleme financiare și a fost nevoit să ceară intrarea în insolvență.

Succesul său în afaceri l-a adus pe Trump în lumina reflectoarelor, ca star al reality-show-ului “The Apprentice”. Emisiunea a avut 14 sezoane și ia adus lui Trump suma de $ 213 milioane de dolari. Magnatul imobiliar a scris câteva cărți (inclusiv bestsellerul “The Art of the Deal”) și deține o companie care vinde mărfuri diverse de la obiecte vestimentare la apă îmbuteliată. Potrivit site-ului Forbes, averea sa este estimată la $ 3.7 miliarde de dolari, deși Trump a insistat în repetate rânduri că valoreaza $ 10 miliarde.

Donald Trump a fost căsătorit de trei ori și are 5 copii. Copii din prima sa căsătorie cu Ivana Trump sunt cei care îl ajută să conducă Trump Organization, deși el este încă CEO al companiei.

Scepticismul în ceea ce privește candidatura lui Trump se datorează nu doar platformei sale politice controversate privind imigrația sau campaniei sale neconvenționale, dar și trecutului său ca star de televiziune,  divorțurilor mediatizate și acuzațiilor de agresiune sexuală.

Trump și-a exprimat dorința de a candida la președinția SUA încă din 1987 și a intrat în cursa pentru Casa Albă în anul 2000, din partea Partidului Republican. După anul 2008, a fost unul dintre cei mai vocali membri ai Mișcării „ Birther” care susținea că președintele Barack Obama nu s-a născut în Statele Unite. În anul 2015, Trump a anunţat că va intra în cursa electorală prezidenţială a SUA în 2016.