Emil Boc: Vor fi demiși cei împotriva cărora începe urmărirea penală
Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Oradea, că şeful ANAF, Sorin Blejnar, va fi demis dacă împotriva sa va începe urmărirea penală.
El a precizat, de asemenea, că va demite orice persoană împotriva căreia va începe urmărirea penală, dacă acest lucru ţine de competenţa sa de şef al Guvernului.
Emil Boc a adăugat că inclusiv membrii PDL vor fi suspendaţi de drept, în cazul în care împotriva lor s-ar declanşa urmărirea penală.
Şeful Executivului a subliniat faptul că este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când instituţiile statului cu atribuţii în combaterea corupţiei colaborează pentru rezolvarea unor astfel de cazuri.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




