Andrei D. este angajat la una dintre marile agenții de turism din România și beneficiază de anumite avantaje atunci când merge în vacanță. De cele mai multe ori, plătește chiar și doar jumătate din prețul inițial al unui pachet complet.

Are 30 de ani și nu a văzut nici măcar un sfert din ceea ce înseamnă „România turistică“. „În schimb, nu trece niciun an fără să am două ieșiri în țări îndepărtate. Nu spun că nu îmi place România, doar că timpul alocat vacanțelor este limitat și încerc să prioritizez, într-un fel“, încearcă el să explice „disponibilitatea“ pentru vacanțele exotice.
Așa gândește majoritatea celor care aleg astfel de destinații. Iar lucrurile sunt și mai clare în cazul românilor cu venituri foarte mari, dispuși să plătească zeci de mii de euro pentru o vacanță de lux în străinătate.

Republica Dominicană sau Thailanda

„În general, destinațiile premium nu sunt subiect de reduceri masive. Spre exemplu, Republica Dominicană sau Thailanda erau accesibile ca destinații și până în 2008. Aici contează mai mult costul biletului de avion în structura prețului final“, spune Lucia Morariu, director general Eximtur și preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Dar ce înseamnă accesibil pentru tuiștii români? Destinațiile punctate de Morariu pot fi cumpărate acum la tarife începând de la 750 de euro, de exemplu, în funcție de agenția și de serviciile pentru care optează un turist.
„Spre comparație, acum câțiva ani, fără 1.200 euro de persoană nu puteai să vizitezi aceste destinații. De asemenea, nu puteai vizita o destinaţie precum Dubai fără 900-1.000 euro de persoană, iar astăzi putem merge cu 300-400 euro de persoană. Avem deja trei companii aeriene care operează către Dubai“, aduce Dragoș Anastasiu, președintele grupului Eurolines România și TUI TravelCenter, un motiv în plus pentru care agențiile cresc vânzările cu destinațiile exotice.

Și nu este singurul motiv. Publicul cu bani, despre care se știe că a fost dintotdeauna un client special pentru agenții, continuă să facă liste cu destinații pe care nu le-a vizitat încă. Potrivit lui Sorin Văduvoiu, director general al Perfect Tour, topul celor mai luxoase și mai pretențioase vacanțe vândute anul trecut este condus de Thailanda.
Cu alte cuvinte, în 2013, agenția a vândut un pachet de 12 nopți (5 nopți în Dubai și 7 nopți în Phuket – Thailanda) pentru doi adulți și un copil, cu 21.000 euro, dar și o vacanță în Mexic cu 16.500 euro, pentru 14 nopți, într-un apartament de cinci stele, pentru doi adulți și un copil. „Riviera Maya, Mexico City, Mina de argint Taxco și piramidele Teotihuacan reprezintă câteva dintre destinațiile incluse în pachet.  Biletele de avion sunt pentru clasa business“, a spus  Văduvoiu.

De la câteva mii la câteva sute de euro

De cealaltă parte, în topul destinațiilor „foarte accesibile“, de remarcat este Tunisia. După succesul înregistrat în anii 2007-2008, când plecau către Tunisia câte șase chartere în fiecare săptămână, destinația a înregistrat un puternic recul.

Între timp, lucrurile s-au mai așezat, Haithem Souani, general manager Kartago Tours – care a lansat recent această destinație -, susținând că Tunisia are câteva  atuuri: se află la doar două ore de zbor cu avionul și are prețuri foarte bune, venind cu oferte turistice pentru toate buzunarele.

„Practic, orice turist poate îmbina sejurul de plajă cu o gamă largă de atracții: ruine romane, expediții în deșert, cu plecări din Douze, orașe cu centre antice și medievale“, spune Haithem Souani.

Mai exact, un sejur de o săptămână în Tunisia pornește de la 279 euro de persoană și include transportul cu avionul, cazare la hotel de 3 stele cu demipensiune sau all inclusive, transferurile de la aeroport la hotel și retur.
Foarte accesibilă a devenit și Turcia, urmată de Grecia, Bulgaria şi Spania, cerute de altfel în fiecare an. Spre deosebire de anii trecuţi, se remarcă o tendinţă clară în ceea ce priveşte alegerea hotelurilor şi a locaţiilor. De asemenea, tot mai mulți turişti au început să îşi programeze din timp vacanţele, beneficiind astfel şi de ofertele avantajoase de early booking şi de condiţiile flexibile oferite de agenţii.

„În plus, românii sunt din ce în ce mai atenţi la raportul calitate-preţ, astfel că bugetele de vacanţă s-au majorat cu aproximativ 5% anul trecut tocmai datorită faptului că şi-au dorit un hotel mai bun sau o vacanţă mai sigură“, punctează Dragoș Anastasiu. Practic, bugetul mediu alocat de un român pentru vacanţă în 2013 a fost de aproximativ 500 euro de persoană. Cu o precizare, însă: sunt mari diferenţe între tipurile de sejururi şi destinaţiile alese, astfel încât pentru o vacanţă în Bulgaria bugetul mediu a fost de aproximativ 200 euro de persoană, în timp ce pentru sejururile în care este inclus și avionul, precum cele din Antalya, bugetul mediu a fost de 750 euro de persoană.
„Estimăm creşteri pentru toate destinaţiile dacă luăm în calcul rezervările early booking. În cazul Greciei, de exemplu, o serie de hotelieri sunt deja în «stop sales». Aceste tipuri de oferte au ca termen, în funcţie de procentajul de reducere, 31 ianuarie, 28 februarie, 31 martie şi 30 aprilie, însă primele două termene sunt cele mai avantajoase ca preţ“, spune și Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner. Cu mențiunea că cele mai multe oferte de early booking pentru Grecia se termină în luna mai. Aceste reduceri sunt cuprinse între 5% şi 20%-25%.

Litoralul, în top destinații interne

Însă, oricât de bine promovate ar fi vacanțele externe, va exista întotdeauna  un public fidel destinațiilor din România. Datele turoperatorilor pun pe primul loc litoralul pentru care s-au făcut deja rezervări încă din noiembrie anul trecut, lucru datorat și promovării de către hotelieri și de către agenții a înscrierilor timpurii, prin care se pot obține reduceri de 30% din tariful standard.

„Între 2006 și 2008, turiștii români își permiteau două-trei  vacanțe pe an, principala fiind cea de vară, pe litoral, cu servicii la patru și cinci stele, tip all inclusive. Anul 2009 a adus panică în piața de călătorii și, după o scădere generală de aproximativ  40% – chiar dacă piața și-a revenit în timp, între 2010 și 2013 -, numărul mediu al vacanțelor pe care și le permit turiștii români într-un an a scăzut la o vacanță“, explică Lucia Morariu. Altfel, valoarea medie a pachetului cumpărat pe destinații interne a crescut de la 515 lei în 2012 la 600 lei anul trecut, pentru un sejur mediu de trei-patru nopți. Mai departe, anul acesta este estimată o ușoară revenire a bugetelor de călătorie pe destinațiile interne, cu creșteri care ar putea să depășească 30% în vânzări, în unele cazuri.

Bineînțeles, această revenire  este ajutată și de reducerile promovate de agențiile de turism la diversele târguri interne și internaționale. Chiar Târgul de Turism, desfășurat în perioada 13 – 16 martie la București, a adus un suflu nou, fiind vorba de reduceri de până la 50%. Iar așteptările celor care vând  vacanțe nu se opresc aici.

21 mii de euro reprezintă una dintre cele mai scumpe vacanțe vândute în 2013; a inclus atât Thailanda, cât și Dubai

Estimăm creşteri pentru toate destinaţiile dacă luăm în calcul rezervările early booking. În cazul Greciei, de exemplu, o serie de hotelieri sunt deja în «stop sales». Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner

CÂTEVA CIFRE

  • 300-400 de euro este dispus să plătească un român pentru un sejur pe litoralul românesc sau pentru cel bulgăresc.
  • 1.000-1.500 de euro este suma pe care turistul român o plătește pentru Turcia, inclus fiind și transportul cu avionul pentru regiunea Bodrum-Kusadasi sau pentru Antalya.
  • 250-400 euro este prețul mediu pe care turistul îl oferă pentru o vacanță în Grecia, în unele cazuri pachetul fiind pentru all inclusive.