Aceasta este întrebarea pe care şi-o pun din ce în ce mai mulţi clienţi ai operatorilor de telefonie mobilă din ţara noastră.  Beneficiile programelor de fidelitate oferite de operatori la mijlocul primului deceniu al secolului nostru nu se mai compară cu cele din prezent. Dacă pe atunci clienţii primeau puncte care puteau fi folosite chiar şi pentru plata facturii, în prezent acestea nu mai pot fi folosite decât pentru achiziţionarea de accesorii.

Primul program de loialitate din România a fost introdus de Connex în anul 1998. „Connex Land“ oferea abonaţilor Connex un card de fidelitate, prin care posesorii beneficiau de discounturi la produsele şi serviciile a 38 de companii (reprezentând 55 de branduri naţionale şi internaţionale, de prestigiu), printre care IBM, Hilton, Ford, Bosch, Mercedes etc. A urmat, în 2004, „Connex în fiecare zi“ (devenit ulterior „Vodafone în fiecare zi“), care îmbină conceptul de puncte de loialitate cu numeroase beneficii: minute gratuite, telefoane şi accesorii, pachete de servicii gratuite etc. În ianuarie 2008, programul de loialitate a cunoscut un nou proces de transformare, iar denumirea programului s-a schimbat în „Vodafone pentru Tine“. Posibilitatea ca utilizatorii Vodafone să-şi poată plăti factura cu punctele de loialitate acumulate a fost introdusă în 2004 şi eliminată în luna august a anului 2010. În prezent, clienţii operatorului primesc puncte de loialitate care se transformă în reduceri la telefoane sau în minute. Punctele de loialitate se adună încă din prima lună de abonament, iar după nouă luni pot fi folosite pentru mai multe minute şi accesorii. Acestea pot fi folosite ca reducere pentru achiziționarea unui nou telefon, cu trei luni înainte de expirarea contractului. Fiecare punct de loialitate valorează 0,01€.

Orange (Dialog) a introdus  programul de loialitate pe piaţa românească în anul 1999. Vechimea abonamentelor clienţilor Orange era recompensată cu posibilitatea alegerii unor numere magice şi companii favorite cu care clienţii persoane fizice, respectiv companiile, comunicau la tarife preferenţiale. De asemenea, clienţii fideli Orange primeau minute naţionale şi minute aniversare.

În 5 aprilie 2002 era lansat programul de fidelizare Orange Thank You care răsplatea vechimea prin minute lunare suplimentare şi valoarea prin puncte Thank You. În prezent, clienţii primesc puncte Thank You în valoare de 10%-25% din valoarea facturii corespunzătoare fiecărui număr de pe contul lor, în funcţie de valoarea abonamentului. Punctele Thank You acumulate se pot utiliza după primele 12 luni de abonament de către titularul contului. Punctele Thank You se deduc din valoarea cu TVA a produselor achiziţionate şi nu pot fi returnate sau schimbate în bani. Pot fi folosite la cumpărarea accesoriilor sau pentru achiziţia unui telefon, modem, laptop sau tabletă, prin prelungirea contractului cu 12 sau 24 luni. 10 puncte Thank You valorează 1 euro. Punctele Thank You sunt valabile 3 ani de la data acordării lor.

La Cosmote, lucrurile nu s-au schimbat mai deloc. Programul de loialitate Cosmote Pentru Tine, lansat în decembrie 2007, oferă aceleaşi beneficii. Abonații au posibilitatea de a prelungi contractul prin păstrarea planului tarifar curent sau prin alegerea unui nou tip de abonament din ofertele promoționale curente. Odată cu reînnoirea contractului, clienții pot opta între a achiziționa un nou terminal inclus în pachetul promoțional, varianta de a beneficia de minute naționale suplimentare acordate lunar sau posibilitatea de a opta pentru o reducere substanțială la prețul abonamentului lunar.

Unul dintre concurenţii puternici ai operatorilor menţionaţi este RCS&RDS. Cu o ofertă de abonamente ce pornesc de la 2 euro şi care includ minute nelimitate în reţea, sute  de minute naţionale, 5 GB internet pe mobil, operatorul şi-a propus să „fure“, cât mai mulţi clienţi de la concurenţă. Calea cea mai simplă este portabilitatea. De la data lansării serviciului de portabilitate a numerelor în România, 21 octombrie 2008, au fost portate peste 1.320.000 de numere de telefon, aproape 70% dintre acestea reprezentând numere de telefonie mobilă. Nu ar fi exclus ca în perioada următoare numărul să crească considerabil.