"CNAIR SA a transmis astăzi (joi – n.r.) Notificarea de reziliere a contractului de proiectare şi execuţie pentru Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş, parte din Autostrada Braşov – Tg. Mureş – Cluj – Oradea. (…) Precizăm că, în conformitate cu prevederile contractuale, Compania îsi păstrează dreptul de a încasa penalităţile de întârziere facturate către Antreprenor, din Garanţia de Bună Execuţie, în valoare de 75 de milioane de lei, precum şi alte despăgubiri băneşti, pentru acoperirea pagubelor ce derivă din neexecutarea obligaţiilor contractuale ale Antreprenorului", subliniază compania de drumuri.

CNAIR a transmis constructorului Notificarea de reziliere a contractului, care îşi produce efectele integral şi imediat, urmând ca antreprenorul să evacueze şantierul în cel mai scurt timp. 

"Reiterăm faptul că de la emiterea Ordinului de Începere (luna iunie 2015) pentru execuţia lucrărilor aferente autostrăzii Suplacu de Barcău – Borş, CNAIR SA a solicitat Antreprenorului să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, urmărind în paralel activitatea desfăşurată pe şantier", se mai arată în document. 

În perioada următoare, Compania va organiza o nouă procedură de atribuire a unui nou contract de achiziţie publică pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii. 

Tronsonul Suplacu de Barcău – Borş al Autostrăzii Transilvania are o lungime de 60,25 kilometri, antreprenorul lucrării fiind Asocierea dintre firmele Corsan – Corviam Construccion SA, SC Consinit SRL, SC Road Consulting & Design Solution SRL şi SC Via Design SRL. 

CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a emis penalităţi de 75 milioane lei firmei care se ocupa de construcţia autostrăzii Barcău-Borş şi a trimis notificare prin care solicită rezilierea contractului.

'De la emiterea Ordinului de Începere (luna iunie 2015) pentru execuţia lucrărilor aferente autostrăzii Suplacu de Barcău – Borş, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a solicitat Antreprenorului să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, urmărind în paralel activitatea desfăşurată pe şantier. În toată această perioadă, Antreprenorul şi-a demonstrat incapacitatea îndeplinirii obligaţiilor contractuale prin lipsa de mobilizare în vederea finalizării lucrărilor la acest obiectiv', se arată într-un comunicat CNAIR. 

Potrivit CNAIR, având în vedere întârzierile înregistrate la lucrările de execuţie pentru autostrada Suplacu de Barcău – Borş, CNAIR SA a emis penalităţi în valoare de 75 milioane lei. 

'De asemenea, în acelaşi context, compania şi-a arătat intenţia de a rezilia contractul, luând în calcul şi relicitarea proiectului, astfel încât acest obiectiv să poată fi finalizat. În consecinţă, firma constructoare, demonstrând ca este în incapacitate financiară şi organizatorică, a transmis o Notificare prin care solicita rezilierea contractului. Având în vedere situaţia existentă, pentru ca acest proiect să poată fi finalizat, singura opţiune pe care o poate lua compania este aceea de a rezilia actualul contract şi de a relicita proiectul', informează CNAIR. 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are bugetat pentru anul în curs un profit brut de 396,025 milioane de lei, cu 16% mai mic decât realizările din 2015, şi venituri totale de 4,923 miliarde de lei, în creştere cu peste 26% raportat la anul trecut, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al CNAIR, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

AGERPRES