Comentariu: Germania în stare de șoc

Comentariu: Germania în stare de șoc
Publicat de Valentin Vioreanu la 20 noiembrie 2017, 09:51

Formarea unei coaliții guvernamentale la Berlin a eșuat. Nu-i clar ce se va întâmpla acum, scrie Ines Pohl.

După Brexit și Donald Trump, s-a ajuns și la asta: Angela Merkel nu a reușit – cel puțin pentru moment – să formeze un guvern. La opt săptămâni după alegerile parlamentare din Germania cea stabilă și atât de puternică la nivel economic, țara din inima Europei, motorul Uniunii Europene, nu-i deloc clar ce se va întâmpla mai departe. La scurt timp înainte de miezul nopții, liderul partidului liberal FDP a anunțat eșuarea negocierilor, declarând că e „mai bine să nu guvernăm, decât să guvernăm prost”. 

Aceste declarații categorice au fost făcute după niște negocieri lungi și dure cu conservatorii de la CDU/CSU și Verzii ecologiști în vederea formării unei coaliții care ar fi fost de la bun început mai degrabă o soluție pragmatică decât o alianță bazată pe convingeri comune. Până în ultimul moment, negocierile s-au împotmolit în detalii și nu au reușit să pună în valoare elementele pozitive ale diferențelor dintre partidele implicate. 

Partidul conservator de dreapta AfD în parlament

Ines Pohl, redactor-șef DW

Pentru prima dată, partidul conservator de dreapta AfD a ajuns în Bundestag, schimbând constelațiile unei posibile coaliții de guvernare. Într-un parlament în care sunt reprezentate șapte partide nu mai există soluții simple. După ce socialdemocrații (SPD) au respins de la bun început să formeze o ”Mare Coaliție” alături de conservatori, preferând să intre în opoziție, Angela Merkel s-a văzut nevoită, după 12 ani în funcția de cancelară, să intre în niște negocieri de coaliție în care nu avea o poziție reală de putere, cu toate că reprezintă cel mai puternic partid, CDU. În urma rezultatului relativ slab al partidului ei (cu toate că acesta a obținut majoritatea voturilor), Merkel a ajuns în poziția unui mediator – și a eșuat în acest rol. În final, se pare că liberalii au fost cei care au împiedicat-o să găsească un nou tip de discurs, să elaboreze o idee pentru o coaliție de guvernare care să nu se bazeze doar pe certitudini mai vechi, ci să se adreseze noilor realități politice cu noi inițiative și curaj.

La mijloc se află politica migrației

 

Gestionarea crizei refugiaților e în centrul conflictului dintre partidele care au participat la negocieri. Politica liberală a lui Merkel a dus la ascensiunea partidului AfD, iar formarea unui nou guvern a eșuat, probabil, din același motiv.

Acest lucru nu înseamnă că decizia de a-i ajuta pe refugiații aflați într-o situație disperată ar fi fost greșită. Problema e că ajutorul acordat altora a fost perceput de mulți germani ca o amenințare.

Eșuarea formării unei coaliții arată că Germania e pe cale să se schimbe. Succesul economic nu-i eliberează pe cetățeni de frica de un viitor în care incertitudinile acestei lumi globalizate pot fi proiectate rapid asupra refugiaților.

În această diminieață, nu doar Germania e în stare de șoc, ci întreaga Europă. Ne așteaptă multe săptămâni sau poate chiar luni de incertidudine.

Autoare: Ines Pohl (das) 

 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.