Cum ați ajuns să faceți parte din echipa de start a revistei Capital?
Doru Lionăchescu: Eu sunt inginer de profesie. Am terminat Facultatea de Electronică în 1988, dar n-am apucat să profesez foarte mult. Am fost pasionat tot timpul de presă și încă din liceu și în timpul facultății colaboram la diverse publicații. După Revoluție, în februarie 1990, am primit oferta să intru în colectivul redacțional al re­­vistei Cuvântul, urmașa Vieții Stu­­dențești, iar undeva prin primăvară am primit ofertă de la Tineretul Liber. Acolo m-a găsit inițiativa grupului Ringier de a porni revista Capital. Între timp, eu ajunsesem redactor-șef adjunct și coordonam economic și social prima pagina. Fusesem primul bursier român la Reuters, am fost șase săptămâni la Londra. Din această postură, am fost contactat de Ringier și Vali (Valentin Negoiță, primul redactor-șef al revistei Capital – n.r.). Au început să-mi povestească ideea și m-au întrebat dacă m-ar atrage să intru în echipa de conducere care să construiască proiectul. M-am decis re­pede, mi-a plăcut, am văzut-o ca pe o oportunitate. Mi s-au dat de la început responsabilitățile editoriale și de constituire a echipei. Eram la vârsta la care îmi plăceau provocările. 

Numiți un articol/subiect publicat în Capital în acea perioadă, care a avut un impact major pentru societatea românească.
Doru Lionăchescu: Au fost multe. Unul dintre elementele prin care se diferenția Capital în vremea aceea era că încercam să atacăm subiecte pe care ceilalți nu aveau curaj. Al doilea element a fost poziționarea fermă, deși starea de spirit nu era bună la vremea respectivă, în favoarea pieței libere și a capitalismului. Însuși titlul revistei, dar și prin editorialele pe care le-am scris, eu și colegii mei din redacție. Eram singurii atunci care aveau curaj să spunem public, într-un climat de stânga, eram la un an de la mineriade, că pentru România capitalismul este calea. Am disecat și devoalat toate schemele piramidale ale timpului. Nu cred că ne-a scăpat vreuna să nu o prezentăm publicului așa cum era atunci: Mondagron, Caritas. Care fie își cumpărau mesaje publicitare în restul presei, fie publicațiile de atunci nu înțelegeau ce se întâmplă acolo. Erau la fel de orbiți ca și investitorul nepregătit. Așa ne-am văzut rolul de la început. Am încercat întotdeauna să trec de luciul acesta de suprafață al jurnalismului, care până la urmă e o știință generalistă – tu știi tot despre nimic. Și asta am încercat să le explic și colegilor, mai ales la cei care scriau rubricile de specialitate, să treacă dincolo de generalități. Noi puteam să decelăm și altceva decât mesajele de fațadă sau publicitare. Am fost întotdeauna critici rezonabili cu multe dintre acțiunile guvernului de la vremea aceea, inclusiv cu cuponiada. Singurul investitor străin la ora aceea în România era Coca-Cola.

Ce dificultăți ați întâmpinat în primii ani la revista Capital?
Doru Lionăchescu: Eu cred că este mai greu acum să faci presă de calitate. Atunci, presa avea un anumit statut în societate. Era chiar o meserie inspirațională, mai ales pentru studenții de la Comunicare sau Jurnalism. Oamenii își doreau să vină să lucreze în presa de calitate. De câțiva ani încoace, studenții de la Comunicare doresc să devină pr-iști. Să obții atunci declarații sau un dialog cu persoanele care aveau ceva de spus era foarte simplu, pentru că oamenii își doreau să-și expună ideile în mass-media de calitate. Altă diferență față de prezent este că presa avea o mare credibilitate. Nu se ajunsese ca fiecare să opereze cu propriile lui adevăruri cum se întâmplă acum în presa internațională. Faptele erau fapte, aveai dreptul la opinie. 
Sursele de informare erau peste tot în jurul nostru. Sigur, ne era mult mai dificil atunci să avem acces la informația străină. Marea bătălie era să ai acces la publicațiile din străinătate. Nu exista posibilitatea de a primi abonament. Trebuia să ai tot felul de surse prin care să-ți parvină un The Economist sau un Financial Times. Și atunci, ca și acum, interesul pentru informația internațională economică era relativ scăzut. Oamenii erau mult mai preocupați de ce se întâmplă la ei în ogradă. Începuseră să aibă temeri despre curs, apăruseră inflația, ne-am aplecat săptămâni întregi cu subiecte pentru categorii precum pensionarii, angajații din sistemul public, care peste noapte se trezeau săraci. Asta încercam să explicăm la început.

Vă mai amintiți o întâmplare mai specială din perioadă în care ați lucrat la Capital?
Doru Lionăchescu: Îmi amintesc cât de fertile erau pentru noi momentele când mergeam aproape toată redacția la cele două cârcimioare deschise lângă sediul nostru și acolo erau cele mai aprige dezbateri. Mai ales în preziua sumarului.
Am primit la redacție unul dintre primele manuale de economie tradus în 1994 de un profesor de la Academia de Poliție. Am citit-o și apoi am scris o cronică cu titlul „O carte tradusă de lăutari“.

 

Nici la nivelul cel mai înalt de profesori universitari nu se stăpâneau conceptele de bază. A fost un val de reacții, pentru ca era aproape nemaiauzit ca o cronică să fie altceva decât ceva elogios. Nici nu-l cunoașteam pe omul respectiv, dar au apărut contra-cronici, pe la televiziune s-a dezbătut subiectul. Erau unii care spuneau că noi nu înțelegem efortul de a transmite ce înseamnă capitalismul. Mesajul nostru era că dacă nu faci o treabă bună, mai bine nu o faci. Era lamentabil tradusă. 

Ce mesaj aveți pentru cititorii de astăzi ai Capital?
Doru Lionăchescu: Mesajul este că, în pofida accidentelor de pe parcurs, a erorilor, a exagerărilor, a crizelor, capitalismul este forma de organizare economică și socială care a creat prosperitate.
Să nu se lase tentați de mesaje sau idei populiste. Există tentația de a simplica lucruri care nu se pot simplifica, de a propune soluții în alb și negru. Tocmai asta arată capitalismul – că lucrurile sunt complexe, că trebuie să ne obișnium cu riscul, cu idea de a pierde dar și cu ideea de a câștiga și cu faptul că nu există garanție pentru aproape nimic în viață. Doar două lucruri sunt sigure moartea și Fiscul. Toate sunt sisteme de probabilități și oportunități și de pericole până la urmă. 

Dacă ați putea să schimbați ceva din perioada în care ați lucrat la Capital ce v-ați dori să schimbați?
Doru Lionăchescu: Aș fi mult mai agresiv cu diversificarea și transformarea rapidă a Capitalului într-un consorțiu de presă. Investitorul cred că acolo a pierdut viziunea de ansamblu. Nu trebuia să se stea doar într-o publicație, trebuia intrat rapid pe piața de cotidian, chiar și generalist, pe piața TV, pe radio. Asta aș fi făcut – un trust de presă. Probabil a lipsit viziunea.