Zona euro aprobă eliberarea unei noi tranşe de ajutor pentru Grecia
Miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat eliberarea unei noi tranşe de 34,3 miliarde de euro din programul de ajutor destinat Greciei, a anunţat astăzi şeful Eurogrupului, Jean-Claude Juncker.
"Reuniunea s-a terminat. Deblocarea ajutoarelor financiare a fost acceptată", a declarat Juncker, la sfârşitul reuniunii. Şeful Eurogrupului a adăugat că banii vor fi vărsaţi începând de săptămâna viitoare.
Fondul Monetar Internaţional şi zona euro au convenit anterior să elibereze 49,1 miliarde de euro în patru tranşe pentru a permite Greciei să evite intrarea în incapacitate de plată, cu condiţia ca autorităţile de la Atena să deruleze un program de răscumpărare a obligaţiunilor guvernamentale. Agenţia de gestionare a datoriilor statului din Grecia a anunţat miercuri că a răscumpărat obligaţiuni în valoare de 31,9 miliarde de euro la o treime din valoarea lor.
În schimb, Jean-Claude Juncker a spus că nu se aşteaptă ca miniştrii de finanţe din zona euro să ajungă joi la un acord cu privire la acordarea unui pachet de ajutor pentru Cipru. ‘Nu cred că vom avea astăzi o soluţie definitivă pentru Cipru. Cel mai probabil acest lucru va fi făcut în luna ianaurie’, a spus Juncker.
În cazul în care va primi un program de sprijin, Ciprul va deveni a cincea ţară dintre cele 17 state ale zonei euro care va beneficia de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





