Zelenski, decizie surpriză în plin război! Se ajunge la pace cu Rusia? „Mi-am temperat poziţia”
Sursă: Dreamstime
Răsturnare de situație în Ucraina. Deși până acum preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski își dorea ca țara pe care o conduce să fie membră a NATO, acesta pare că s-a răzgândit brusc. Va fi de acord cu propunerile venite din Rusia?
Războiul din Ucraina continuă de aproape două săptămâni, iar ultimul anunț făcut de președintele țării e unul fără precedent. Se pare că acesta s-a răzgândit în ceea ce privește aderarea la NATO.
Într-un interviu difuzat de postul american ABC, Volodimir Zelenski a afirmat că nu mai vrea să insiste pentru obţinerea aderării Ucrainei la NATO, una dintre problemele care au motivat oficial invazia rusă în ţara sa, scrie AFP.
El a mai adăugat că a realizat că NATO nu este gata să accepte Ucraina, motiv pentru care nu își mai dorește să abordeze acest subiect.
„În ceea ce priveşte NATO, mi-am temperat poziţia asupra acestei probleme deja de ceva timp, atunci când am înţeles” că „NATO nu este gata să accepte Ucraina”, a declarat el în acest interviu difuzat luni seara.
Ce își dorește Ucraina
Totodată, președintele ucrainean a mai adăugat că cel mai probabil NATO se teme de o confruntare cu Rusia, iar acesta este motivul principal care împiedică aderarea Ucrainei la Alianță. „Alianţei (Atlanticului de Nord) îi este teamă de tot ce este controversat, (îi este teamă) şi de o confruntare cu Rusia”, a mai adăugat acesta.
Deși Ucraina se zbate să supraviețuiască, Zelenski a adăugat că nu vrea să fie preşedintele unei „ţări care imploră în genunchi” pentru o astfel de aderare.
Amintim faptul că invazia Ucrainei a început pe 24 februarie, iar la acel moment, Moscova afirmă că vrea garanţii că Ucraina nu va adera niciodată la NATO. Mai exact, Kremlinul consideră ameninţătoare aceste extinderi şi poziţiile militare ale aliaţilor occidentali lângă frontierele ruse.
La rândul său, înainte de a declanșa invazia, preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut că cele două „republici” separatiste proruse din estul Ucrainei sunt independente. Acum, liderul rus cere acum ca independenţa lor să fie recunoscută de Ucraina.
Dialog între Rusia şi Ucraina cu privire la republicile separatiste Doneţk şi Lugansk?
Întrebat în legătură cu această cerere, Zelenski s-a declarat, în interviul pentru ABC, deschis dialogului. El a precizat că poate fi găsit un compromis în ceea ce privește situația acestor teritorii.
„Vorbesc despre garanţii de securitate. Cred că referitor la aceste teritorii temporar ocupate”, „care au fost recunoscute doar de Rusia”, „noi putem discuta şi găsi un compromis cu privire la viitorul acestor teritorii”, a explicat el.
Pe de altă parte, președintele Ucrainei menționează că un lucru important este modul în care oamenii vor trăi acolo, subliniind faptul că problema este „mai complexă decât (presupune) pur şi simplu recunoaşterea lor.
„Important pentru mine este cum vor trăi oamenii care se află în aceste teritorii şi care vor să facă parte din Ucraina. Acesta este un alt ultimatum şi noi respingem ultimatumurile. Trebuie ca preşedintele Putin să înceapă să discute, să înceapă un dialog, în loc să trăiască într-o bulă”, a mai spus Zelenski.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





