Preşedintele Volodimir Zelenski a luat decizia chiar acum! A refuzat pe loc.

Volodimir Zelenski a refuzat petiţia care le-ar fi permis bărbaţilor ucraineni să părăsească ţara

Este vorba, mai exact, despre o petiţie care privea ridicarea interdicţiei de a părăsi Ucraina, interdicţie ce îi priveşte pe bărbaţii ucraineni cu vârsta între 18 şi 60 de ani.

Preşedintele Zelenski a respins ferm această petiţie, relatează jurnaliştii de la Kyiv Independent.

Şeful statului ucrainean a explicat că protejarea suveranității Ucrainei este responsabilitatea poporului său, în conformitate cu Articolul 17 din Constituţie.

Mai mult, Articolul 64 din Constituție permite ca drepturile și libertățile să fie limitate pe perioada în care legea marțială este activă în Ucraina, a mai indicat Zelenski.

Amintim că legea marţială este în vigoare în ţara vecină din 24 februarie, data la care a început invazia ordonată de Vladimir Putin.

Zi de zi, zeci de bărbaţi ucraineni încearcă să fugă din ţară şi forţează frontierele ţărilor vecine, în speranţa că vor primi azil politic şi vor putea evita să ajungă pe câmpul de luptă.

Zelenski: Armata ucraineană pierde până la 100 de soldaţi pe zi, iar alţi 500 sunt răniţi

Într-o declaraţie din urmă cu câteva zile, Volodimir Zelenski explica faptul că situaţia militară pentru Ucraina este una „foarte dificilă”.

Liderul de la Kiev a oferit şi cifre concrete privind pierderile zilnice pe care le înregistrează armata ucraineană.

„Pierdem 60-100 de soldați pe zi uciși în acțiune și aproximativ 500 de oameni răniți în acțiune. Deci, ne menținem perimetrele defensive”, a declarat atunci Volodimir Zelenski.

Ucraina și cetățenii săi reprezintă „perimetrul defensiv” al lumii, mai afirma preşedintele ucrainean.

„Și Rusia nu se va opri în Ucraina, cu siguranță. Și celelalte țări, fostele republici ale URSS, și membrii UE. Unele dintre ele, deja state membre NATO, sunt deja amenințate”, a adăugat acesta.

Ruşii ar fi pierdut deja peste 30.000 de militari în Ucraina

Cât priveşte pierderile suferite de ruşi, potrivit celor mai recente date prezentate de Ucraina sâmbătă, 11 iunie, 32.050 de soldați ruși au fost uciși și 1.419 tancuri au fost distruse de la debutul invaziei.

Alte echipamente militare care au fost distruse includ 178 de elicoptere, 212 avioane, 712 sisteme de artilerie, 579 de drone, 222 lansatoare de rachete, 3.466 de vehicule blindate și 13 nave.