Deutsche Bank AG pregăteşte concedierea a până la 20.000 de angajaţi, ceea ce înseamnă că 1 din 6 angajați ai acesteia își va pierde locul de muncă.

Concedierile nu se vor petrece însă peste noapte, fiind estimat ca întreg procesul să dureze mai bine de un an. Directorul general Christian Sewing încă încearcă să-i convingă pe investitori că poate redresa cel mai mare grup bancar german, ale cărui acţiuni au ajuns luna aceasta la un nivel scăzut record.

Subsidiara americană a Deutsche Bank este afectată de litigii judiciare, investigaţii ale autorităţilor de reglementare şi performanţe sub aşteptări.

Şi Financial Times anunţa luna aceasta, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Deutsche Bank intenţionează să-şi revizuiască activităţile de tranzacţionare înfiinţând o aşa numită „bancă de rebuturi”, unde să păstreze active care nu sunt de bază, în valoare de zeci de miliarde de euro.