Predicatorul egiptean naturalizat în Qatar, şeicul Youssef al-Qaradhawi, considerat „eminenţa cenuşie” a confreriei islamiste Fraţii Musulmani, a murit la vârsta de 96 de ani, au anunţat luni pe contul său de Twitter, relatează AFP.

Youssef al-Qaradhawi, persoană influentă în lumea musulmană

„Imamul Youssef al-Qaradhawi a murit după ce şi-a dedicat viaţa facerii islamului cunoscut şi apărării comunităţii acestuia”, se arată în mesajul postat pe contul oficial.

Youssef al-Qaradhawi, considerat unul dintre părinţii spirituali ai confreriei, înfiinţată în 1928 în Egipt, a fost încarcerat în mai multe rânduri în ţara sa, în care Fraţii Musulmani sunt consideraţi în prezent „terorişti” şi riscă pedeapsa cu moartea din cauză că fac parte din organizaţie.

Născut în 1926, pe când Egiptul se afla încă sub dominația colonială britanică, Al-Qaradhawi a combinat educația religioasă cu activismul anticolonialist în timpul tinereții sale. Activismul său împotriva ocupației britanice și, mai târziu, asocierea sa cu Frăția Musulmană au dus la arestarea sa de mai multe ori în anii 1950.

Şeicul Qaradhawi – condamnat în contumacie la moarte în Egipt – trăia de mulţi ani în Qatar, care s-a reconciliat abia recent cu Egiptul, condus de către fostul mareşal Abdel Fattah el-Sisi, arhitectul răsturnării de la putere, în 2013, a fostului preşedinte care provenea din cadrul Fraţilor Musulmani Mohamed Morsi.

Celebrul predicator, ale cărui predici erau transmise adesea în direct de postul satelitar Al-Jazeera din Qatar, prezida Uniunea Internaţională a Savanţilor Musulmani, o asociaţie alcătuită din clerici sunniţi, cu sediul în acest mic emirat gazifer de la Golful Persic.

Era descris drept „un mare savant”

Fiica sa, Ola al-Qaradhawi este, la rândul său, vizată de proceduri judiciare în Egipt, din cauza „apartenenţăei la o organizaţie interzisă” şi ”participare la finanţarea acesteia”.

Ea a ispăşit patru ani şi jumătate de detenţăie preventivă şi a fost eliberată în 2021, însă este vizată în continuare din cauza unor atacuri la adresa preşedintelui egiptean.

Ibrahim Salah Al-Nuaimi, președintele Centrului internațional pentru dialog interreligios de la Doha, l-a descris pe Qaradhawi ca fiind un „mare savant”.

„El a lucrat îndeaproape cu mulți reprezentanți ai diferitelor credințe pentru a aduce laolaltă armonia și pentru a pune cu adevărat capăt discursurilor de ură care ar apărea uneori între diferitele credințe”, a declarat Al-Nuaimi.

Una dintre primele sale lucrări celebre a fost cartea Fiqh al-Zakat (Jurisprudența Zakat) din 1973. Al-Qaradhawi a încercat, de asemenea, să reinterpreteze regulile istorice ale legii islamice pentru a integra mai bine musulmanii în societățile nemusulmane.