Vremea a luat-o razna complet în Europa, iar România este și ea pe listă. Meteorologii de la ANM avertizează cu privire la valul de aer tropical care deja a făcut ravagii în Spania, dar și în Marea Britanie.

Într-un interviu acordat la România Tv, directorul ANM, Elena Mateescu, anunță că în perioada 18 iulie – 1 august, temperaturile vor fi cu mult peste cele normale acestei perioade, iar seceta se va extinde și ea.

„Actualizarea estimărilor indică o probabilitate mare ca între 18 iulie şi 1 august, temperaturile medii să fie peste normele climatologice specifice perioadei, iar deficitul de apă din sol va face ca seceta să fie în extindere şi accentuare”, spune Elena Mateescu, directorul ANM.

Temperaturi de 40 de grade în România. Prognoza meteo ANM

Totodată, meteorologul anunță că în cursul zilei de marți sunt așteptate temperaturi de până la 31 de grade. Vremea va continua să se încălzească până la finalul săptămânii, astfel încât joi sunt așteptate chiar și 38 de grade la umbră în anumite zone.

Vor fi și temperaturi de 40 de grade spre finalul săptămânii, susține directorul ANM. Și în timpul nopții sunt așteptate temperaturi care vor ajunge până la 23 de grade, conform prognozei meteo emise de ANM.

„Avem o vreme în încălzire de la o zi la alta, 31 de grade marți, valoarea crește la 33 de grade Celsius miercuri, deja vom atinge pragul unei zile de caniculă joi, peste 37-38 de grade la umbra, o vreme caniculara spre finele săptămânii in toate zonele de câmpie si de podiș, temperatura la umbra va fi chiar de 39 de grade si temperatura resimțită peste 40 grade.

Este o perioada caniculara, valul se va intensifica din a doua parte a acestei săptămâni si va fi prezent pana-n 25 iulie si pana la sfârșitul lunii iulie. Si nopțile vor fi tropicale. minimele se vor situa intre 18 şi 22-23 grade. Ceea ce este important, insuficiența precipitațiilor in următoarele două săptămâni, fapt care va agrava starea de seceta prezenta în tara”, a mai spus directorul ANM.

Aerul tropical ajunge în România. Prognoza meteo ANM

La rândul său, meteorologul ANM, Alin Șerban, susține că masa de aer tropical este cea care va duce la o creștere fără precedent a temperaturilor. Aceasta a mai adăugat că vor fi momente în care aerul nu va mai fi respirabil.

„Într-adevăr, vorbim de o masă de aer tropical, o masă de aer foarte cald ce determină temperaturi de 40 și ușor peste 40 de grade, în Peninsula Iberică, în această perioadă, în extindere către vestul, centrul, sudul Europei, în zilele următoare și în deplasare, de la mijlocul săptămânii viitoare și în zona țării noastre, astfel încât vremea se va încălzi treptat.

La momentul acesta și în următoarele două zile putem vorbi de un aer respirabil pentru zona țării noastre, temperaturi ce determină o vreme chiar răcoroasă în nordul teritoriului, cu minime destul de potrivite, aș putea spune, chiar scăzute, în depresiuni și în nordul țării”, spune meteorologul.

Zonele în care temperaturile cresc cel mai mult

Alina Șerban a mai subliniat faptul că de abia de miercuri, valul de caniculă se va resimți în aproape toată țara. Totodată, în cursul zilei de vineri, masă de aer tropical se va restrânge către regiunile sud-estice ale țării noastre, adică Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, iar în funcție de evoluția situației, ANM va emite sau nu avertizări meteorologice.

„Ei bine, de miercuri, ne așteptăm la o vreme călduroasă, în aproape toată țara, acest lucru însemnând temperatură de 30 de grade, temperaturi maxime și chiar caniculare, în extindere. Miercuri, temperaturi de caniculă, 35-36 de grade în extremitatea de vest a teritoriului, joi în aproape toate zonele de câmpie, în vest, în sud, în est, 36-37, poate chiar 38 de grade, iar vineri această masă de aer tropical se va restrânge către regiunile sud-estice ale țării noastre: Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea.

Evident, revenim cu informații până la momentul respectiv, pentru că este un interval destul de lung și știm cu toții că prognozele se mai schimbă la intervale la termene atât de mari, dar semnalul cumva este sigur. Este cert că această masă de aer cald se va deplasa în zona țării noastre și că vremea va deveni caldă”, a declarat Alina Şerban.

Prognoza meteo ANM pentru această săptămână

Menționăm faptul că ANM a emis deja o prognoza meteo pentru prima parte a acestei săptămâni. Astfel, potrivit meteorologilor, în cursul zilei de luni temperaturile maxime se vor situa între 23 și 31 de grade. Totodată, vântul va sufla slab și moderat, iar minimele ajung chiar și la 4 grade în depresiunile Carpaților Orientali şi 19 grade pe litoral.

În București, în prima zi a săptămânii avem un cer variabil și valori termice maxime de 30 de grade, dar și minime de 15-16 grade.

De marți însă, vremea începe deja să se încălzească. Temperaturile maxime ajung până la 33 de grade, iar minimele se vor situa între 7 și 21 de grade, cele mai ridicate fiind pe litoral. În Capitală, marți avem 32 de grade, un vânt moderat, iar temperaturi minime de 15-17 grade, conform prognozei meteo emise de ANM.

Miercuri, vremea se încălzește și mai tare, susțin meteorologii. Valul de caniculă se resimte cel mai mult în Câmpia de Vest, dar și în Câmpia Română. Temperaturile maxime ajung la 27-35 de grade în mijlocul săptămânii, conform prognozei meteo emise de ANM.

Minimele termice în schimb se vor situa între 11 și 21 de grade. Cele mai scăzute temperaturi din țară se vor înregistra în depresiunile Carpaților Orientali până spre 8 grade, anunță ANM.

În București ne așteaptă o vreme caniculară miercuri. Vântul va sufla slab, dar și moderat, iar valorile termice maxime ajung la 34 de grade, în timp ce minimele se vor situa în jurul a 16-18 grade, conform prognozei meteo emise de ANM.