România va prezenta Comisiei Europene până în luna martie a anului viitor un program privind liberalizarea preţului la gazele din producţia internă, în urma solicitărilor repetate primite de la executivul Uniunii Europene, a declarat, marţi, ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu.

„Înregistrăm săptămânal comunicări de la Comisia Europeană pentru liberalizarea preţului la gaze. Vrea (Comisia Europeană – n.r.) un program până în martie 2010. Îl vom prezenta până la acest termen”, a spus Videanu.

Ministerul Economiei afirma la finele lunii octombrie că este necesar unui program naţional de liberalizare a preţului la gaze, menţionând că Ministerul Economiei a iniţiat discuţii cu Romgaz Mediaş şi Petrom, principalii producători de gaze din România.

În ultimii ani, unii politicieni au afirmat că a fost stabilit cu UE un calendar pentru creşterea treptată a preţului până la nivelul gazelor din import, în timp ce alţii au negat existenţa unei astfel de înţelegeri.

Un calendar al alinierii preţului gazelor a fost inclus în varianta iniţială a unei strategii pentru sectorul energetic elaborată în 2007 de Ministerul Economiei. Ulterior, ministerul a retras această prevedere, care nu s-a mai regăsit în niciuna din formele strategiei energetice elaborate de Guvern în ultimii ani.

Premierul Emil Boc declara la sfârşitul lunii octombrie că preţurile plătite de populaţie pentru gaze şi energie ar putea rămâne nemodificate pe tot parcursul anului viitor.

SURSA:Mediafax