Infrastructura rutieră de transport din România va ajunge la acelaşi nivel ca în Europa de Vest în aproximativ 130 de ani, dacă va fi păstrat ritmul actual de dezvoltare, arată, într-un studiu, compania de consultanţă A.T. Kearney.

Cu o rată anuală de creştere a investiţiilor alocate infrastructurii de 30% până în 2012, România are cea mai dinamică piaţă de construcţii de drumuri din regiune, fiind urmată de Rusia şi Slovacia, care şi-ar putea majora sumele destinate infrastructurii cu 25% şi, respectiv, 20% pe an în următorii 4 ani, se arată în studiu.

Totuşi, rata mare de creştere se explică mai mult prin fondurile mici alocate în anii trecuţi decât prin fondurile care vor fi investite în viitor.

Densitatea drumurilor româneşti – de 14 ori mai mică decât în ţările dezvoltate

România prezintă o atractivitatea ridicată pentru investiţiile în infrastructura rutieră. Aceasta a crescut considerabil datorită faptului că Guvernul a alocat 10 miliarde de euro pentru investiţiile publice în infrastructură în 2009 şi datorită faptului că Uniunea Europeană a pus la dispoziţia României 3,4 miliarde de euro, care pot fi accesaţi cu proiecte pentru dezvoltare.

Potrivit A.T. Kearney, în ultimii ani a existat o diferenţă mare între ce au spus politicienii că vor face pentru infrastructură şi ce s-a facut în realitate.

În pieţe mature,precum Marea Britanie sau Franţa, parteneriatele public-privat reprezintă finanţarea standard pentru proiectele de infrastructură rutieră şi alte utilităţi, însă în România aceste tipuri de parteneriate sunt ca şi inexistente.

Doar două proiecte româneşti sunt finanţate prin concesiuni

În timp ce patru mari jucători europeni de pe piaţa construcţiilor de drumuri caută oportunităţi de dezvoltare în Europa Centrală şi de Vest, din 51 de proiecte mari de infrastructură publicate pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, doar două sunt finanţate prin concesiuni.

„România va fi atractivă pentru investitorii străini doar dacă va investi masiv în infrastructură. Pentru aceasta are nevoie să îşi dezvolte infrastructura omogen în toată ţara. Altfel, resursele din Bucureşti şi alte câteva oraşe care au atras majoritatea fondurilor, vor fi supraevaluate, cum s-a întâmplat în ultimii ani. Acest lucru va face investitorii să caute oportunităţi în alte ţări”, a declarat, vicepreşedintele companiei de consultanţă, Michael Weiss.

SURSA: Mediafax