Volodimir Zelenski, avertisment de ultim moment! Liderul de la Kiev spune că Rusia atacă toată Europa

Liderul de la Kiev a spus într-o intervenţie prin videoconferinţă la un forum internaţional desfăşurat în oraşul lituanian Kaunas că invazia Rusiei din Ucraina şi atacurile sale de mare amploare împotriva infrastructurii critice ucrainene provoacă suferinţă nu numai în Ucraina, ci şi în restul Europei.

„Milioane de persoane din Ucraina au rămas fără hrană sau electricitate din cauza acţiunilor Rusiei. Şi nu este vorba doar de milioane de ucraineni, ci şi de milioane de europeni care suferă, de asemenea, din cauza acestei agresiuni. Agresiunea Rusiei este îndreptată împotriva întregii Europe”, a declarat Volodimir Zelenski, conform informațiilor transmise de efe.com

Trebuie menționat că mesajul lui Volodimir Zelenski a venit după ce Republica Moldova a suferit întreruperi masive de curent electric din cauza daunelor provocate de bombardamentele intense ale Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

Totodată, Zelenski s-a adresat unei reuniuni la care au participat preşedinţii Letoniei, Egils Levits, Lituaniei, Gitanas Nauseda, Poloniei, Andrzej Duda, şi României, Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, declarație comună cu președinții Letoniei, Lituaniei și Poloniei

Amintim că preşedinţii României, Klaus Iohannis, Lituaniei, Gitanas Nauseda, Letoniei, Egils Levits şi Poloniei, Andrzej Duda au adoptat, vineri, o declaraţie comună privind securitatea regională şi integrarea europeană, transmite Administrația Prezidențială.

Cei patru șefi de stat au participat la Kaunas, în Lituania, la summitul dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susţinerii Ucrainei şi Republicii Moldova.

Prin această declaraţie, cei patru preşedinţi au convenit să îşi coordoneze îndeaproape eforturile de întărire a securităţii regionale şi consolidare a capacităţilor de apărare.

De asemenea, ei au salutat realizările semnificative ale Ucrainei în avansarea pe calea integrării europene şi euro-atlantice şi au confirmat angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova, salutând progresul înregistrat de această ţară pe această cale.

În declaraţie se subliniază disponibilitatea de a colabora cu Georgia în vederea acordării statutului de ţară candidată de îndată ce priorităţile specificate în avizul Comisiei Europene privind cererea de aderare a Georgiei vor fi abordate şi sprijinul pentru deciziile Consiliului European de accelerare a procesului de extindere a UE privind ţările din Balcanii de Vest, în baza progresului acestora în implementarea cerinţelor de aderare.