Vladimir Putin susține că Rusia are arme nucleare mai performante decât Occidentul: Nu glumesc

Vladimir Putin a susținut în cadrul unui discurs recent că țările occidentale încearcă să  „blocheze” independența și dezvoltarea, iar scopul Occidentului este „să slăbească și să distrugă”.

De asemenea, acesta a spus și că locuitorii republicilor populare Donețk și Luhansk, Kherson și Zaporizhzhia și alte zone „au fost eliberați de regimul nazist”.

Putin adaugă că Occidentul a făcut din poporul ucrainean „carne de tun” încă din 2014, când a fost anexată Peninsula Crimeea și a adăugat că „obiectivul principal” de „eliberare” a populației din regiunea Donbas „rămâne neschimbat”.

Vladimir Putin a adăugat că „sprijină” persoanele care urmăresc organizarea de referendumuri în părțile din Ucraina controlate de Rusia.

El spune că a dispus o „mobilizare parțială”, precizând că un decret în acest sens a fost deja semnat.

„Subliniez că este vorba de o mobilizare parțială. Doar rezerviștii vor fi recrutați”, spune el.

Putin a spus că mobilizarea va începe miercuri. Înainte de discurs, care a fost anunțat de marți seara, au existat speculații privind o mobilizare generală în Rusia.

„Cetățenii ruși chemați în cadrul mobilizării vor beneficia de toate avantajele celor care servesc sub contract”, spune el.

Totodată, Vladimir Putin susține că Rusia are arme nucleare mai performante decât Occidentul și că va acționa în cazul în care integritatea țării va fi pusă în pericol. „Nu glumesc”, a conchis liderul de la Kremlin.

„Auzim mereu amenințări la adresa poporului nostru, iar politicieni iresponsabili vorbesc despre a asigura arme cu rază lungă Ucrainei pentru a lovi Rusia. Acest lucru deja se întâplă, cum vedem în Belgorod. Folosesc drone pentru a ataca zonele de graniță. Washington și Bruxelles vor să mute acțiunea militară pe teritoriul rus.

Este amenințată cultura, politica, suveranitatea. Vorbim de un șantaj nuclear. Centrala Zaporijie a fost țintită. NATO a spus că este posibil să folosească arme nucleare împotriva Rusiei, nu permitem asemenea tratamente. Noi avem diverse arme de distrugere și componente mult mai moderne decât ale NATO. Vom folosi toate mijloacele pentru a ne apăra. Rusia trebuie să-și apere suveranitatea, independența, prin toate mijloacele la dispoziție. Vor să ne șantajeze cu armele nucleare. În istoria noastră, poporul nostru a avut destinul de a se apăra de cei care ne-au atacat patria mamă”, a încheiat Putin.