Vladimir Putin, anunț despre pacea din Ucraina. Când ar putea înceta războiul de lângă România
SURSA FOTO: Kremlin.ru
Președintele Rusiei, Vladimir Putin a anunțat că nu dorește doar înghețarea conflictului cu Ucraina, ci o rezolvare completă a acestuia. Pentru asta, are două condiții.
Vladimir Putin pune condiții ca să se ajungă la negocieri de pace cu Ucraina
Vladimir Putin a anunțat vineri că Rusia nu dorește doar să întrerupă conflictul cu Ucraina, ci să îi pună capăt definitiv. El susține că Rusia nu caută doar o încetare temporară a ostilităților, ci o rezolvare completă a conflictului.
Președintele Rusiei a declarat că Rusia va înceta focul și va iniția negocieri de pace în condițiile în care Ucraina renunță la intenția de a adera la NATO și își retrage trupele din cele patru regiuni ucrainene revendicate și anexate de Moscova, conform Reuters.
„De îndată ce Kievul va anunţa că este pregătit pentru această decizie şi va iniţia o retragere reală a trupelor din aceste regiuni şi, de asemenea, va comunica în mod oficial renunţarea la planurile sale de a adera la NATO, va fi imediat emis din partea noastră un ordin de încetare a focului şi de începere a negocierilor”, a declarat Putin.
Putin a subliniat că Rusia este pregătită să asigure o retragere în siguranță a unităților ucrainene. Declarațiile sale vin în ajunul unui summit în Elveția, unde peste 90 de țări și organizații discută despre posibile căi de rezolvare a conflictului din Ucraina. Rusia nu a fost invitată la acest summit și consideră că acesta este o pierdere de timp.
În al treilea an de conflict, Rusia controlează aproximativ o cincime din teritoriul ucrainean, în timp ce Ucraina insistă că nu va putea fi vorba despre o pace reală fără retragerea completă a trupelor ruse și restabilirea integrității teritoriale.

Planul neașteptat al Chinei pentru încetarea focului
În altă ordine de idei, China, care nu va participa la summitul din acest weekend privind un plan de pace pentru Ucraina, a făcut lobby pe lângă guverne pentru propriul său plan alternativ, au declarat, joi, 10 diplomați pentru Reuters. Unul dintre ei a numit campania Beijingului un „boicot subtil” al reuniunii globale din Elveția.
Nouăzeci de state și organizații s-au înregistrat pentru a participa la summitul de sâmbătă și duminică, care va avea loc în stațiunea alpină Lucerna. Scopul summitului este de a obține sprijin pentru propunerile de pace ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, inclusiv retragerea completă a trupelor ruse din Ucraina.
Moscova, care nu a fost invitată la Lucerna, a denunțat reuniunea, calificând-o drept inutilă. China, care are legături strânse cu Rusia, a declarat că nu va participa la conferință, deoarece aceasta nu îndeplinește cerințele Beijingului, inclusiv participarea Rusiei.
China și Rusia au proclamat un parteneriat „fără limite” cu doar câteva zile înainte ca președintele Vladimir Putin să ordone trupelor sale să invadeze Ucraina în februarie 2022. Beijingul susține că este neutru în conflict și că nu a furnizat Moscovei arme sau muniții.
Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





