Vladimir Putin a luat marea decizie! Vestea care a șocat pe absolut toată lumea: Moscova este gata
Sursa: Dreamstime
Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia poate oricând să exporte resursele sale energetice în alte părți ale lumii. De asemenea, liderul de la Kremlin a subliniat că adevăratul vinovat pentru criza energetică este chiar Occidentul, din cauza refuzului de a coopera în mod normal cu Moscova.
Rusia îşi poate redirecţiona cu uşurinţă exporturile vaste de resurse energetice în altă parte decât în Occident, către ţări care chiar au nevoie de ele în timp ce creşte consumul intern de petrol, gaze şi cărbune, a declarat miercuri preşedintele Vladimir Putin, citat de Reuters.
Putin: Occidentul, de vină pentru criza energetică
Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi Australia au impus interdicţii asupra importurilor de petrol ruseşti ca răspuns la ceea ce Moscova numeşte operaţiune militară specială în Ucraina, în timp ce Uniunea Europeană rămâne divizată în această problemă.
„Când vine vorba de petrolul rusesc, gaze şi cărbune, vom putea creşte consumul lor pe piaţa internă, stimula procesarea în profunzime a materiilor prime”, a declarat Vladimir Putin la o reuniune televizată cu oficiali pentru a discuta despre dezvoltarea Arcticii ruse.
„Vom creşte de asemenea furnizarea de resurse energetice către alte regiuni ale lumii unde este cu adevărat nevoie de ele”, a adăugat el.
Potrivit lui Putin, Occidentul este de vină pentru criza energetică prin care trece pentru că nu cooperează cu Rusia.
„Refuzul mai multor ţări occidentale de a coopera în mod normal (cu Rusia), inclusiv în ceea ce priveşte resursele energetice ruse (…), a lovit deja milioane de europeni, a provocat o adevărată criză energetică„, a declarat el.
„Desigur, ne confruntăm şi cu probleme, dar acest lucru deschide noi oportunităţi”, a adăugat el.
Unele țări „neprietenoase” nu-şi îndeplinesc obligaţiile contractuale
Putin a mai spus că „ţările neprietenoase” au distrus lanţurile de aprovizionare în regiunile arctice ale Rusiei şi unele state nu îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale, creând probleme pentru Moscova.
Moscova este gata să vândă petrol şi produse petroliere către „ţări prietenoase în orice interval de preţ”, a declarat ministrul energiei Nikolai Şulghinov miercuri ziarului Izvestia, în timp ce cumpărătorii tradiţionali evită livrările ruseşti, forţând Moscova să reducă producţia de petrol.
Rusia afirmă că scopul său este demilitarizarea şi „denazificarea” vecinului său sudic într-o operaţiune întâmpinată cu rezistenţă puternică din partea forţelor ucrainene şi care a declanşat sancţiuni occidentale extinse.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





