Virgil Popescu vine cu asigurări pentru români. Kazahstan oferă tot sprijinul pentru securizarea aprovizionării cu petrol

Ministrul Energiei informează că a semnat documentele prin care a căzut de acord să intensifice relațiile bilaterale și comerciale dintre cele două state, în mai multe domenii esențiale.

„Alături de Bolat Akchulakov, ministrul Energiei din Republica Kazahstan, din calitatea de co – președinți, am prezidat astăzi lucrările celei de-a 16-a sesiuni a Comisiei Interguvernamentale româno-kazahe.

În cadrul sesiunii plenare am semnat documentele prin care am căzut de acord să intensificăm relațiile bilaterale și comerciale dintre cele două state, în mai multe domenii esențiale. Vom colabora în domeniul energiei și, totodată, am primit asigurări că vom avea parte de tot sprijinul pentru securizarea aprovizionării cu petrol și produse derivate.

Despre cooperarea în domeniul muncii și protecției sociale a populației a comunicat colegul meu Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale”, a scris Virgil Popescu pe Facebook.

S-a mai discutat și despre cooperare în energie

De asemenea, acesta spune că s-a discutat și despre cooperarea în energie, domeniul economiei, comerțului și investițiilor, transporturilor, agriculturii, protecției mediului și în sectorul financiar.

„S-a mai discutat și despre cooperare în energie, domeniul economiei, comerțului și investițiilor, transporturilor, agriculturii, protecției mediului și în sectorul financiar.

Am transmis că țara noastră dorește să extindă cooperarea cu Kazahstanul și să acționeze pentru consolidarea relațiilor comerciale, investiționale și economice, în special prin încurajarea participării reciproce la investiții în proiecte comune și prin organizarea și atragerea companiilor în forumuri de afaceri din ambele țări, pentru promovarea climatului economic și oportunități de cooperare.

Au mai participat la discuții George Niculescu – secretar de stat – ministerul Energiei, Horațiu Clepan, secretar de stat, ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Adrian-George Foghiș – secretar de Stat, ministerul Transporturilor și Infrastructurii și alți specialiști”, a completat ministrul Energiei.

Majoritatea gazelor importate acum în România nu sunt rusești

Ministrul Energiei a participat luni, 3 octombrie, la Profit Energy Forum, în cadrul căruia a declarat că prin punctul de interconectare de la Negru Vodă cu Bulgaria intră mai multe gaze în România, decât sunt reexportate prin Csanapalota în Ungaria. De asemenea, ministrul a mai spus că majoritatea acestor gaze nu vin din Federația Rusă.

Astfel, ministrul Virgil Popescu spune că guvernanții ar trebui să vină cu alte surse de gaz, având în vedere că piața a fost manipulată încă de anul trecut.