Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de vreme rea pentru mai multe zone ale țării, de luni, 19 iunie, de la ora 10:00 până la ora 22:00.

Cod galben de vreme rea

Potrivit ANM, în intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Orientali, în estul Carpaților Meridionali, precum și în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Vremea în România

În Capitală vremea va fi în general instabilă. Mai ales după-amiază și seara vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 10…15 l/mp. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, transmite ANM.

La munte vremea va fi instabilă. După-amiaza și seara, vor fi perioade în care va ploua torențial, iar izolat vor fi condiții pentru grindină. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat condiţii pentru grindină. Pe alocuri cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp. Valorile de temperatură vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.

Pe Litoral, temperaturile mai scad, iar vremea va fi schimbătoare. Cerul va avea înnorări temporare ziua și în prima parte a nopții, când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime vor fi de 23…24 de grade, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 și 24 de grade.

Vine canicula în țara noastră

De joi sau vineri ne-am putea deja confrunta cu temperaturi caniculare, afirmă directorul general al ANM, Elena Mateescu

Ea a explicat că temperaturile în creştere, combinate cu gradul ridicat de umezeală, vor face ca organismul să resimtă aerul înconjurător cu mult peste 35 de grade Celsius.

„Sunt în ameliorare lucrurile (ploile – n.r.) ca și arie și extindere, mai ales de la mijlocul săptămânii, când spuneam de interes vor fi temperaturile în creștere, disconfortul termic accentuat, pentru că temperaturile în creștere, asociate și cu gradul mare de umezeală, va face să resimțim cu mult peste 35 de grade.

Fenomenele de instabilitate pe parcursul după-amiezelor cu siguranță vor mai putea fi prezente la nivel local, pentru că atunci când vorbim și de temperaturi ridicate, asociate și cu un grad de mare de umezeală, sunt două ingrediente specifice care mai aduc convecții specifice sezonului în care ne aflăm, averse torențiale însoțite de vijelii și posibile căderi de grindină”, a mai declarat şefa ANM.