Viitoarea gamă de produse Apple va fi cea mai bună din ultimii 25 de ani
Un executiv al companiei americane a declarat la conferinta anuală a dezvoltatorilor, care se desfăşoară zilele acestea în San Francisco, că Apple pregăteşte o gamă de produse fără egal.
Eddie Cue, senior vicepreşedinte al diviziei Internet Software şi Services la Apple, a declarat la Worldwide Developers Conference (WWDC) că viitoarele produse pe care Apple le va lansa în toamna acestui an vor fi cele mai bune din ultimii 25 de ani.
Executivul Apple nu a dat mai multe detalii, însă se zvoneşte despre un nou Apple TV, telefoane iPhone cu ecrane mai mari, un ceas inteligent denumit iWatch şi tehnologii legate de sănătate.
La WWDC, Apple a prezentat noul sistem de operare destinat Mac-urilor OS X Yosemite, care va fi disponibil în versiune beta din vară, urmând ca la toamnă să poată fi descarcat în forma finală.

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





