Gheorghe Gherghina a fost, pe rând, economist, director şi secretar de stat în Ministerul Finanţelor, începând din 1987. Cu un intermezzo de trei ani, la Banca Naţională, biografia sa este legată de una dintre cele mai dificile, dar şi controversate instituţii-cheie din stat. Iar rolul său a fost covârşitor. Bugetele României, cu bune şi rele, au fost în mâinile sale, timp de peste două decenii. Multă vreme, ministerul a fost sub patronajul PSD, dar chiar şi după ce a trecut la liberali sau pedelişti, Gherghina a revenit şi a preluat bugetul, în ciuda unor diferende politice. S-a spus, de-a lungul timpului, că este un personaj învechit, care lucrează fără computer, cu „creionul chimic“, că nu are viziune economică sau că este un contabil „cu mânecuţe“. Din toamnă, va părăsi ministerul, tot pentru BNR, „fără regrete“, după cum spune, pentru că „este o avansare profesională“ şi se va ocupa şi de alte sectoare, nu doar de buget. Însă contextul recent, în care guvernul a fost neconvingător cu datele macro, şi mai ales cu acoperirea deficitului creat de scăderea CAS, numele lui Gheorghe Gherghina a reapărut ca varianta salvatoare. Până şi preşedintele Băsescu a punctat, în deja celebrele discuţii de la Cotroceni cu premierul, că l-ar fi preferat ca partener de dialog pentru că ar fi spus sincer că nu are bani. Francheţea sa este fie apreciată, fie blamată şi etichetată drept zgârcenie. Mulţi miniştri i-au purtat sâmbetele pentru că nu au putut să scoată mai mulţi bani de la el. „Este normal ca fiecare să vrea pentru domeniul lui mai mulţi bani ca să poată face mai mult şi să tragă cât poate de plapumă. Dar dacă atât se întinde…“, explică Gherghina. Refuzurile sale i-au creat un renume de „sperietoare a Finanţelor“, mai ales printre cei care încearcă să obţină ceva pentru circumscripţie. Însă, ceea ce îl face detestabil în ochii politicienilor, îi întăreşte imaginea de profesionist în faţa Fondului Monetar. „Parcă era din echipa lor, aşa se comporta“, spune un fost ministru de Finanţe. Se pare că experţii Fondului erau încântaţi, de vreme ce se spune că fostul şef al delegaţiei, Jeffrey Franks, l-ar fi complimentat: „dacă vă aveau grecii, nu ajungeau aşa“. Cu toată parcimonia, Gherghina mai are, întotdeauna, nişte bani, pe undeva. Chiar dacă oficial spune că nu se poate sau se plânge de insistenţele miniştrilor reuşeşte, cum-necum, să depisteze nişte surse. De aici şi longevitatea sa: Gherghina nu prea a dezamăgit aşteptările şefilor atunci când i-au cerut vehement o soluţie. Într-un fel sau altul, găseşte rezolvarea, fără să distrugă bugetul. Cum atinge această performanţă, e greu de ghicit, motiv care l-a făcut indispensabil.

Omul cu soluţia

Neoficial, se vorbeşte de capacitatea sa de a ţine două sau trei bugete în paralel, în care face reglaje fine astfel încât, indiferent de scenariu şi de ce i-ar mai putea cere şefii, să iasă calculele şi deficitul bugetar să fie în ţintă. Mai sunt şi comentarii că are o sensibilitate pentru anumiţi şefi de consilii judeţene pe care îi susţine la distribuirea banilor şi că, astfel, şi-a asigurat liniştea.

În fond, părerile sunt împărţite când vine vorba despre metoda sau viziunea sa. Economiştii mai tineri îl consideră depăşit, dar nu îi neagă expertiza. Astfel, devine legitimă întrebarea: cine îl va înlocui pe Gherghina din toamnă, mai ales că, exact în acea perioadă, se va scrie bugetul pentru anul viitor? „O să lucrez la strategia bugetară şi la cifrele macro, dar bugetul îl vor face colegii din direcţie“, spune Gherghina. O direcţie de profesionişti, după cum o caracterizează, oameni care au învăţat şi care au vechime. „M-am ocupat destul, să se ocupe şi alţii“, afirmă el, precizând că nu se va rupe definitiv de minister. „Voi mai da sfaturi şi o să mă uit pe echilibrele bugetare“, punctează, mai ales că BNR şi Finanţele se consultă foarte des.

Susţine că nu îi pare rău că lasă în urmă ministerul, că nu are regrete personale şi că are încredere că se vor descurca şi fără el, că i-a învăţat pe oameni ce ştia. În cariera sa a avut multe satisfacţii, dar şi greutăţi. Care a fost cea mai dificilă perioadă? „Când eram doar director în ‘97, am avut cel mai greu moment pentru că nu aveam cum să finanţăm deficitul, nu voia nimeni să ne dea împrumuturi“, explică el. Cât despre vârful crizei din perioada 2009-2011, nu are atitudinea pătimaşă a politicienilor. „Au fost măsuri dure, dar au fost din punct de vedere politic, pe cine afectezi, cum, dar care au ţinut de politica internă, nu de cea externă. Nu aveam problema gravă din ‘97, când nu găseam bani“.

Cine îl va înlocui?

Deşi nu recunoaşte că are regrete, din modul în care vorbeşte se simte ataşamentul de minister şi de oamenii cu care a lucrat nopţi întregi la bugete sau la rectificări. Direcţia de buget aproape că doarme în minister când se face bugetul, vin soţii sau soţiile şi le aduc haine de schimb sau mâncare, spun oamenii din instituţie.

Gurile rele zic că Gherghina n-ar fi plecat, totuşi, de bună voie, ci că a fost avansat la BNR pentru că devenise prea incomod pentru unii miniştri. Surse arată că punctul culminant care ar fi dus la îndepărtarea sa a fost un episod recent, în care s-a opus creşterii sporurilor în Ministerul de Interne.

Dacă întrebarea „cine îl va înlocui pe Gherghina şi în ce fel“ a ajuns să frământe media şi publicul, secretarul de stat pare convins că nu e de neînlocuit şi că se va face bugetul şi fără el. „Suntem pe şine, deocamdată. Decizia privind deficitul bugetar este un angajament politic care, până la urmă, se negociază“, arată el. În ce priveşte „filosofia“ sa bugetară: „Problema este între generaţii: dacă laşi să plătească mai mult în viitor sau dacă faci acum efortul. Cum se face împărţirea: laşi copiii să restituie sau consumi mai puţin“.

Cu lumini şi umbre, lipsit, poate, de o viziune complexă asupra economiei sau de o filosofie bugetară modernă, cum spun unii, Gherghina a ajuns să întruchipeze în ochii publicului, cel puţin pentru moment, meritat sau nu, expertul de care este nevoie atunci când gălăgia politicii încetează. Mediile guvernamentale şi politice nu au reuşit să formeze un înlocuitor credibil. În continuare, primul om pe care echipa FMI va dori să îl vadă când revine în România va fi, probabil, tot celebrul domn Gherghina.

M-am ocupat destul de buget,  rămân să se ocupe colegii şi o să colaborez cu ei, în continuare, pentru că BNR şi ministerul au o relaţie foarte strânsă.

Ce spun foştii şefi ai Finanţelor

Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe (2010-2012)

Domnul Gherghina este un specialist şi conduce bine departamentul de buget. La început, n-am avut o relaţie bună cu domnul Gherghina, care credea că am venit numit politic şi că nu o să fiu prudent în politica bugetară. Avusese şi o discuţie, înainte, cu domnul Vlădescu, că exista riscul să nu ne încadrăm în ţintele de deficit. Apoi, a văzut că nu e cazul să-şi facă probleme şi am ajuns să ne consultăm zilnic. Mă bazam pe dânsul şi sper ca Victor Ponta să îl roage să rămână la minister, pentru că ar fi o mare greşeală ca la buget să fie numită o persoană din afară, care nu are expertiză.

Bogdan Drăgoi, fost ministru de Finanţe (2012)

Până la urmă, deciziile de politică fiscal-bugetară le prezintă ministrul de Finanţe, iar la nivelul secretarului de stat este expertiza tehnică. Nu vreau să comentez mai mult, pentru că domnul Gherghina mi-a fost coleg şase ani în minister.

Varujan Vosganian, fost ministru de Finanţe (2007-2008)

Când a venit în 2009, mi-a aruncat în spinare cheltuieli şi nu-i iert deloc ce a făcut, a fost foarte urât. Între 2005 şi 2007, cheltuielile cu spitalele şi universităţile erau trecute la transferuri şi cheltuieli materiale pe care acestea le defalcau pe tipuri de cheltuieli. El a scos, de altfel corect, salariile din aceste cheltuieli, a făcut o reclasificare, dar nu a spus că, de fapt, cheltuielile cu salariile şi numărul de posturi nu au crescut. Le-a mutat fără să-mi spună şi a lăsat să se înţeleagă că am mărit eu salariile cu toptanul, în 2008, şi numărul de posturi bugetare. Bugetul se va face şi fără domnul Gherghina pentru că nimeni nu e de neînlocuit.

CASETA BIOGRAFIE

Studii:

1977-1981- Academia de Studii Economice, Facultatea Finanţe – Contabilitate

1995 – doctorat în economie, Academia Română, Institutul Naţional de Economie

Funcţii deţinute:

1983-1987 – economist, ulterior cercetător, Institutul de Finanţe Circulaţie Monetară şi Preţuri

1981-1983 – economist, compania TAROM

1987-1990 – economist, Ministerul Finanţelor, atribuţii: reglementarea drepturilor de personal

1990-2000 – director general, direcţie buget, Ministerul Finanţelor

din 2009 – secretar de stat pentru buget, Ministerul Finanţelor Publice

2001-2005 – secretar de stat pentru buget, Ministerul Finanţelor Publice

2005 – 2008 – consilier direcţie, Banca Naţională a României, atribuţii: elaborarea conturilor naţionale pentru sectorul administraţie publică pe subsectoare