Datorită eficienței armatei ucrainene și a modului eroic în care au luptat oamenii, armata rusă a suferit înfrângeri rușinoase, cu un război care pare să nu se termine, deși mulți au susținut că operațiunea rusă se va încheia în câteva zile, scrie Fox News, analizând cum poate fi tras la răspundere președintele rus.

Cu suportul potrivit al democrațiilor de pe tot globul, Rusia ar putea suferi cea mai jenantă înfrângere. Iar masacrul din Bucea, dacă într-adevăr a fost comis de ruși, trebuie să impulsioneze Occidentul să ajute Ucraina să obțină victoria, știrbind orice încercare de victorie a Rusiei.

De aceea, potrivit Fox News, o strategie clară privind modul în care lumea poate asigura suveranitatea Ucrainei, trăgându-l la răspundere pe Putin ar trebui să includă următorii pași:

Extinderea calității de membru NATO a unor state

Dacă Finlanda și Suedia se vor alătura NATO, cele două state vor întări și mai mult Alianța. Intrarea lor în NATO ar extinde și mai mult capacitățile militare ale alianței, creând o forță mai puternică și mai completă. Invazia lui Putin a cristalizat nevoia ca membrii NATO să-și îndeplinească obligația de cheltuieli de 2% din PIB pentru apărare. Creșterea prezenței alianței la poarta lui Putin ar transmite un mesaj puternic și clar că lumea nu va tolera o astfel de invazie neprovocată și că cei care prețuiesc libertatea sunt pregătiți să reducă orice agresiune ulterioară.

Clienții europeni ai petrolui și gazelor din Rusia trebuie să-l abandoneze pe Putin

Efortul țărilor europene de a renunța la petrolul și gazele rusești ar trebui să fie accelerat și să includă un angajament fără cale de întoarcere față de acest obiectiv. Când acest conflict se va încheia, iar Putin va avea mai puțini clienți europeni pentru petrol și gaze, aceasta va fi cea mai grea lovitură pentru capacitatea Rusiei de a duce un război.

Tragerea la răspundere a lui Putin și a generalilor săi pentru crime de război

Trebuie să existe un efort continuu pentru a-i trage la răspundere pe Putin și pe generalii care au comis atacuri asupra civililor ucraineni. Comunitatea internațională ar trebui să susțină investigația Curții Penale Internaționale și alte investigații privind actele de barbarie comise în Ucraina.

O abordare de genul „să uităm și să iertăm” pentru crimele comise de oamenii lui Putin nu va face decât să pregătească terenul pentru o agresiune ulterioară. Dacă Putin va pierde acest război și va rămâne izolat pe scena globală, atunci se poate spune că ucrainenii care au pierit în acest conflict nu au murit degeaba.

Continuarea sancțiunilor

Sancțiunile economice ar trebui să rămână în vigoare atâta timp cât Putin și oamenii din jurul său râvnesc la fiecare centimetru din teritoriul ucrainean. De asemenea, trebuie menținut un angajament ferm și fără echivoc pentru păstrarea sancțiunilor care pot zdrobi economia Rusiei.

Zelenski trebuie să rămână în continuare la conducerea Ucrainei

Nu în ultimul rând, o pierdere devastatoare pentru Putin ar fi menținerea la putere a administrației președintelui Zelenski. Pentru ca Ucraina să rămână o țară suverană, vor fi necesare garanții de securitate din partea națiunilor occidentale. Aceste garanții trebuie să conțină angajamentul că Statele Unite și alte țări vor veni în ajutorul Ucrainei, dacă va avea loc o viitoare invazie.

Mai multe arme pentru Ucraina

Este vitală furnizarea de ajutor și capacități letale suplimentare Ucrainei, cum ar fi drone Switchblade mai mari, avioane de luptă, sisteme de apărare antirachetă mai sofisticate și tancuri. Astfel, armata lui Putin va putea fi învinsă. Armata ucraineană s-a dovedit a fi un inamic redutabil și trebuie să aibă capacitatea continuă de a se apăra și în viitor. Asistența letală este esențială pentru acest război.

Este esențial ca aceste noi garanții de securitate să fie mai puternice decât Memorandumul de la Budapesta și să reflecte acordurile de apărare reciprocă pe care Statele Unite le au cu alte națiuni din afara NATO, cum ar fi Coreea de Sud, Australia și Japonia. Pentru ca acest război să se termine într-un mod care să descurajeze războaiele viitoare, Putin trebuie oprit, iar o Ucraină democratică trebuie să rămână în picioare.

Acțiunile puternice pe care le întreprindem astăzi vor avea un impact asupra altor state, care s-ar putea gândi de două ori înainte de a se angaja într-un conflict. Este mai puțin probabil ca China să invadeze Taiwan, iar Iranul poate avea o viziune diferită asupra lumii occidentale.