Potrivit Executivului, memorandumul vizează desemnarea instituţiei coordonatoare şi constituirea unui Grup de lucru interinstituţional pentru identificarea setului de măsuri necesar operaţionalizării Centrului Cyber.

Memorandumul propune desemnarea Ministerului Finanţelor ca instituţie responsabilă pentru operaţionalizarea la Bucureşti a sediului centrului.

De asemenea, se propune constituirea unui Grup de lucru interinstituţional, denumit GLI Cyber, sub autoritatea ministrului Finanţelor, pentru identificarea măsurilor necesare operaţionalizării la Bucureşti a centrului şi aprobarea elaborării, într-o etapă ulterioară, a actului normativ aferent pentru aprobarea tuturor cheltuielilor care vor fi suportate de statul român, inclusiv a celor legate de chirii şi utilităţi, pe o perioadă de 10 ani.

România a fost desemnată, la sfârşitul anului trecut, ca statul membru UE care va găzdui sediul Centrului Cyber.

Pe agenda şedinţei de Guvern de miercuri se mai află un proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Agenda reuniunii poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.

Prima agenție europeană cu sediul în România

La vară, instituția ar trebui să lucreze deja, iar specialiștii de acolo vor gestiona un buget uriaș, de miliarde de euro.

Șapte orașe europene au fost în cursa pentru a găzdui sediul Centrului European de Securitate Cibernetică. Pe lângă București, s-au mai înscris Bruxelles, Munchen, Vilnius, Varșovia, Leon și Luxemburg. În urma voturilor statelor membre, a câștigat capitala noastră.

„Va gestiona fonduri de miliarde de euro pentru zona de cercetare-inovare în sectorul securității cibernetice, în principal pe zona de criptare și securitate a rețelelor. Va atrage și mai mulți specialiști din țară sau de peste hotare. Mulți pot lucra chiar remote, nu contează daca sunt în Cluj, București sau Baia Mare”, spune Marian Murguleț, Secretar de Stat coordonator pentru tehnologia informației.

Noul centru european va deveni funcțional la vară și vă avea, pentru început, până în 80 de specialiști.

„Vor crea programele pentru a lupta împotriva hackerilor non-etici. Odată cu digitalizarea, vin la pachet din păcate un număr din ce în ce mai mare de atacuri cibernetice, pentru care avem nevoie de programe, de oameni care să fie în stare să le răspundă corespunzător”, spune Dan Cîmpean, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică.