Șoferii au parte de vești bune. Falcon Electronics lansează senzorii de parcare pentru față, Directed 901U, o premieră pentru companie, completând astfel gama existentă. Produsul este destinat șoferilor cu mașini echipate doar cu senzori de parcare pe bara din spate sau cu cameră pentru marșarier, dar care doresc să poată parca în siguranță, în spații mici, cu fața sau din lateral, pe străzi înguste sau în zone urbane foarte aglomerate.

Potrivit diferitelor statistici făcute publice în ultimii ani, doar în București, sunt înmatriculate între 1,3 și 1,6 milioane de mașini, la care se adaugă și cele din Ilfov sau alte județe care tranzitează zilnic orașul. În același timp, în Capitală sunt disponibile doar 300.000 de locuri de parcare amenajate. Mai mult, alte statistici arată că peste 40% dintre accidentele auto ușoare au loc în parcare.

“Multe mașini și puține locuri de parcare. Așa s-ar descrie, foarte pe scurt, una dintre cele mai arzătoare probleme de care suferă majoritatea orașelor din România. Pe fondul acestei situații tot mai des întâlnite, mulți șoferi doresc să își echipeze mașinile cu senzori de parcare. Noii senzori respectă cu strictețe standardele OEM de calitate și design, astfel încât, la final, ei funcționează și arată exact ca senzorii din fabrică”, explică Corina Dițu, Director Marketing la Falcon Electronics.

Sistemul performant Directed 901U, cu 4 celule față, calculează exact distanța până la orice obstacol, indiferent de factorii atmosferici: ploaie, ninsoare, ceață sau ger, sistemul integrat nefiind sensibil la aceștia. Senzorii se montează din interior spre exterior, la același nivel cu bara autovehiculului, cu ajutorul preducelei profesionale incluse. Mai mult, cablurile sunt ecranate, fiind special create pentru a împiedica posibilele interferențe din zona motorului. Sistemul este prevăzut cu două difuzoare amplasate în partea stângă, respectiv dreaptă a bordului, pentru o localizare mai ușoară a posibilei zonei de impact.

Senzorii de parcare față Directed 901U pot fi activați atât la pornirea mașinii, cât și la apăsarea butonului de activare și la introducerea în marșarier. Aceștia se dezactivează automat dacă au trecut 2 minute de la activare sau a fost depășită viteza selectată, viteză ce poate fi configurată de fiecare utilizator. De asemenea, pot fi dezactivați manual la simpla apăsare a butonului corespunzător.

Piața de senzori de parcare a crescut în ultimii ani și pe fondul accelerării importului de mașini second hand. “Între 2016 și 2018 am identificat o cerere în creștere pentru senzorii de parcare, în special pentru modelele populare de autovehicule care nu vin echipate cu senzori din fabrică sau care au o anumită vechime și au fost importate din alte țări europene. O creștere de aproximativ 15% a achizițiilor de senzori de parcare s-a manifestat în ultimii ani la mărci precum Dacia, Renault, Ford, VW, Toyota”, explică Corina Dițu.

Noii senzori de parcare pentru față vor fi comercializați la prețul de 499 de lei.

 

 

 

 

 

 

Despre Falcon Electronics:

Falcon Electronics este liderul pieței românești în domeniul echipamentelor electronice pentru autovehicule. Cu 25 de ani de experienţă în importul și distribuţia de electronice auto, Falcon Electronics comercializează produse performante aparţinând unor branduri de renume mondial. Este importator oficial în România pentru sisteme de securitate Viper, senzori de parcare Directed, echipamente multimedia și audio de la Sony si JVC, staţii walkie-talkie și CB radio Cobra, detectoare de radar Escort, Whistler și Cobra, carkit-uri Parrot și Bury, drone DJI și Parrot, camere auto DVR Nextbase, dispozitive de navigaţie Navon, sisteme de sonorizare Kicker.