Cheltuielile principale anul acesta sunt cele cu asistența socială și cu salariile, care cumulate formează un procent de 20% din PIB. Anunțul pe care îl așteaptă toți românii, și anume cu cât cresc salariile, a fost făcut de fostul ministru al Muncii:

„În fiecare an, începând din 2019 până în 2022, se creşte la bugetari cu 25% din diferenţă la salariu. Atenţie, ce înseamnă această diferenţă, pentru că au fost multe confuzii în ultima perioadă, s-a spus că se creşte cu 25% pe brut, de la 1 ianuarie. Nu, este 25% din diferenţă. De exemplu, eu am acum un salariu, să zicem, de 2.000 de lei şi în grilă, în lege, este scrisă o cifră de 6.000 de lei care ar trebui să fie salariul meu în 2022. Asta înseamnă că diferenţa între ceea ce am acum în plată şi ceea ce urmează să primesc în 2022, când este intrarea efectivă a legii în vigoare, este de 4.000 de lei. 25% din această diferenţă înseamnă 1.000 de lei creştere în fiecare an”, a explicat Olguța Vasilescu.

De asemenea, nici profesorii nu vor fi uitați. Salariile acestora vor crește astfel: un professor cu 25 de ani vechime, va avea o majorare de 327 de lei și va ajunge la 5.376 lei. Profesorii cu studii superioare de lungă durată vor avea o mărire salarială de 343 de lei și vor ajunge la 4.477, iar cei debutanți, vor avea o mărire de peste 1.400 de lei.

Cât despre profesorii universitari, aceștia vor avea parte de un plus de 693 lei și vor ajunge să câștige 9.289 lei. Asistenții universitari vor avea parte de un plus de 141 de lei, iar câștigul va ajunde la peste 3.700 lei, potrivit Fanatik.ro.

Te-ar putea interesa și: