Laura Codruța Kovesi va fi noul șef al NATO? Jurnalistul Val Vâlcu a făcut o declarație surprinzătoare

Invitat în cadrul unei emisiuni TV, cunoscutul jurnalist Val Vâlcu a făcut o declarație surprinzătoare, sub formă de glumă, despre noul șef al NATO, în contextul în care, anul viitor, Jens Stoltenberg își va prezenta demisia, iar acum există presiuni ca noul șef al NATO să fie o femeie.

În acest context, Val Vâlcu consideră că noul lider al Alianței Atlanticului de Nord va fi Laura Codruța Kovesi, fosta șefă DNA (Direcția Națională Anticorupție), după ce acum câteva săptămâni s-a aflat că și Klaus Iohannis ar vrea să ocupe această funcție.

„Cred că Boris Johnson are cele mai mici șanse la șefia NATO. El a fost acum într-o campanie de imagine și este într-un imens scandal pentru că a demisionat și probabil a vrut să se vadă și el într-o uniformă, pentru niște publicitate, după care cei de la The Telegraph au speculat. De ce spun asta? Europa e oricum destul de greu încercată, ar fi o palmă să pui un britanic după Brexit și așa mai departe, plus scandalul de care aminteam.

Dacă vreți un personaj feminin la conducerea NATO, cred că după ce s-a lucrat atât de mult la statuia celei mai importante persoane de la Bruxelles, Laura Codruța Kovesi este automat în această discuție”, a declarat Val Vâlcu, în cadrul emisiunii TV „News Pass” de pe B1 TV.

„La ora actuală, secretarul general adjunct este Mircea Geoană, nu vor fi niciodată doi români la conducerea NATO!”, a completat analistul militar Alexandru Grumaz.

Amintim că, zilele trecute, politologul Alina Mungiu-Pippidi a făcut o analiză clară, cu bune și cu rele, a potențialilor candidați la alegerile prezidențiale din 2024. Printre figurile enumerate de ea se numără și Laura Codruța Kovesi.

Laura Codruța Kovesi va fi noul președinte al României? Explicația politologului Alina Mungiu-Pippidi

Chiar dacă ne-a asigurat în mai multe limbi că nu va candida la alegerile prezidențiale din 2024, numele fostei șefe DNA rămâne pe lista potențialilor candidați.

„Kovesi a spus foarte clar că nu și eu cred că ea va dori reînnoirea mandatului. Kovesi e greu să aibă competiție acolo unde este, ea are competență mare acolo. Părerea mea e că va avea și rezultate, deja au fost câteva arestări spectaculoase și nu văd că o să-și lase cariera ei europeană, să vină aici, unde se va arunca imediat cu noroi în ea ca în toți candidații”, consideră politologul, susținând că România n-ar fi prima țară din lume în care șeful anticorupției ajunge președinte.

„În Coreea, procurorul anticorupție care a intrat în joc a câștigat, dar numai pentru că coaliția de opoziție l-a pus în fruntea ei. Ideea că Kovesi poate să candideze din partea USR e o prostie. Va veni să candideze numai dacă există un grup, o coaliție, cu șanse să câștige alegerile și care va spune o vrem pe Laura Codruța Kovesi”, a explicat Alina Mungiu-Pippidi în podcastul „România lui Cristache”, de pe canalul de YouTube EVZ Capital.