Șeful ANP spune că Sorin Oprescu se poate trata și în penitenciarul din România

Șeful ANP (Administraţia Naţională a Penitenciarelor), Dan Halchin, susține ferm că Sorin Oprescu își poate trata problemele de sănătate și în închisorile din țara noastră.

„În cazul Oprescu, (…) am fost interpelaţi de instanţa din Grecia cu privire la două afecţiuni. Am răspuns că avem capacitatea să le ţinem sub control, să le tratăm în sistemul penitenciar românesc. Nu pot spune despre ce afecţiuni este vorba, dar vă pot confirma că pentru o afecţiune avem 170 de deţinuti care sunt trataţi, ţinuţi sub observaţie, (…) pentru cealaltă afecţiune undeva la 1.100 de persoane private de libertate primesc tratament şi sunt ţinute sub observaţie medicală în condiţii corespunzătoare”, a explicat luni Dan Halchin, în cadrul unei conferințe de presă.

Amintim că, la doar o zi distanță după ce instanța supremă din Grecia a decis să nu îl extrădeze pe Sorin Oprescu în România din cauza condițiilor de detenție din închisorile din țara noastră, medicul oftalmolog Monica Pop a făcut o serie de dezvăluiri fără precedent.

Instanța din Grecia a decis să nu îl extrădeze pe Sorin Oprescu în România

Medicul Monica Pop susține ferm că îl cunoaște foarte bine pe fostul edil al Capitalei și că știe cum i-a tratat aceștia pe bolnavii în perioada în care îți exercita mandatul, motiv pentru care le dă dreptate autorităților elene. Totodată, ea a comparat condamnarea acestuia cu o altă pedeapsă care a fost dată în urmă cu ceva timp.

„Cred că sunt cea mai în măsură să spun lucrurile astea. Să știți că Sorin a fost coleg cu noi, mai mare puțin. Întotdeauna s-a purtat extraordinar și toți bolnavii pe care i-am trimis acolo, de toate condițiile sociale, vai de capul lor, s-a purtat absolut extraordinar.

Și nu cred că să știți că lumea a fost consternată de numărul de ani pe care i-a primit, pentru că nu se poate să stai 11 ani, deci dublu față de pedeapsa propusă și ăleia care e beată la volan, omoară doi copii îi dai patru ani? (n.r referire la cazul șoferiței care a ucis două fete în cartierul Andronache din Bucureşti şi căreia procurorul a propus o pedeapsă de 4 ani de închisoare)”, a spus ea, în cadrul unui interviu acordat Antena 3.

Ea a declarat vineri că nu înțelege cum Sorin Oprescu, care suferă de diabet și este dependent de insulin, poate să primească o pedeapsă atât de mare.

„E posibil așa ceva dublarea pedepsei? Gândiți-vă câți oameni de afaceri și tot felul de personaje, politice sau mai puțin politice, au avut procese de corupție și i-au dat doi ani cu suspendare, un an cu suspendare și așa mai departe.

Şi lui îi dă 11 ani cu executare, unui diabetic insulino-dependent care a salvat mii și mii și mii de vieți? E posibil așa ceva? El nu e căsătorit cu cu acte, şi să îi ia casa partenerului de viață, se poate așa ceva”, a adăugat medicul oftalmolog.