Lovitură totală pentru Dani Mocanu! Manelistul a fost reținut pentru 24 de ore. A fost acuzat de tentativă de omor

În noaptea de 18 spre 19 august, Dani Mocanu, fratele său și alți indivizi au lovit un bărbat cu pumnii și picioarele, însă nu au lipsit nici bucățile de scândură. Imediat după acest moment, Dani Mocanu și fratele său Nando au decis să părăsească România.

La întoarcere, cei doi au fost luați de pe Aeroportul Otopeni și duși la audieri. În urma audierilor, cei doi au fost reținuți și acuzați de tentativă de omor.

„În temeiul delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, este abilitat să comunice următoarele:

Ca urmare a administrării probatoriului și obținerii constatărilor medico-legale provizorii, în cauză a fost dispusă extinderea urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au transmis autoritățile.

Victima a fost călcată în picioare, la propriu, de atacatori

Atacatorii au sărit cu pumnii și picioarele pe victimă și au bătut-o până când aceasta nu a mai avut nicio reacție. Înainte să se retragă, indivizii au și călcat peste el. Potrivit unor surse citate anchetaonline, victima a fost lăsată lată. Printre atacatori s-ar fi aflat și celebrul manelist Dani Mocanu, implicat de-al lungul timpului în mai multe scandaluri, dar și fratele acestuia.

Victima nu a depus plângere la Poliție. După ce a petrecut noaptea la spital, bărbatul a fost externat din Spitalul Județean Pitești pentru a primi îngrijiri medicale în Capital.

Dani Mocanu a fost reținut la sfârșitul lunii iulie pentru că a amenințat un bărbat și a sabotat ordinea publică

Manelistul Dani Mocanu a fost reținut la sfârșitul lunii iulie după ce reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș au realizat o serie de percheziții la domiciliul acestuia din județul Argeș, într-un dosar în care bărbatul este suspectat de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase.

Potrivit Inspectoratului Mureș, în data de 5 iulie, în urma apariției în spațiul public a unor imagini, polițiștii s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.