Vestea cumplită pentru toată Europa! Belarus intră în război? Au anunțat acum

Vestea cumplită pentru toată Europa! Belarus intră în război? Au anunțat acum

Sursa: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 10 octombrie 2022, 13:48

Războiul din Ucraina s-ar putea extinde fulgerător, după ce Belarus, aliatul de încredere al Rusiei, a anunțat că va forma un grup militar comun alături de Moscova. Țara aflată la nord de Ucraina ar putea pune astfel o presiune enormă pe Kiev, totul pentru a aduce planurile lui Vladimir Putin mai aproape de îndeplinire.

Se extinde războiul din Ucraina?! Prietenul lui Putin a dat vestea bombă: „Am convenit”

Belarus, care până acum a ajutat indirect Rusia în războiul din Ucraina, pare să se implice direct în conflictul militar declanșat de Vladimir Putin. Anunțul a venit luni, 10 octombrie, chiar în ziua în care întreaga Ucraină a fost atacată masiv de către ruși, ca răspuns la explozia de sâmbătă de pe Podul Crimeei.

Astfel, dictatorul de la Minsk, Aleksandr Lukașenko, a anunțat că Belarus va desfășura un grup militar comun ruso-belarus. Nu a fost precizat însă unde anume vor fi trimise aceste trupe, scriu jurnaliștii agenției AFP.

Decizia a fost făcută publică în cadrul unei reuniuni cu oficiali belaruşi din domeniul securităţii.

„Din cauza agravării situaţiei la frontierele de vest ale Uniunii (ruso-belaruse), noi am convenit să desfăşurăm un grup regional al Federaţiei Ruse şi Republicii Belarus.

Totul este în conformitate cu documentele noastre. Dacă nivelul de amenințare ajunge la nivelul actual, așa cum este acum, începem să desfășurăm gruparea statului Uniunii (…)

Coloana vertebrală – am vorbit întotdeauna despre acest lucru – a acestei grupări este armata, Forțele Armate ale Republicii Belarus. Trebuie să vă informez că formarea acestei grupări a început.

Este în curs de desfășurare de, cred, două zile deja. Ordinul meu a fost dat să începem formarea acestei grupări”, a afirmat Aleksandr Lukașenko.

Câteva mii de soldați din Belarus au fost deja plasați la granița cu Ucraina

Președintele din Belarus a explicat că țara sa și Rusia vor desfășura un grup militar regional şi că au început să-şi unească forţele în urmă cu două zile, din câte se pare după explozia de la podul de la Kerci, care face legătura între Peninsula Crimeea și Rusia.

Duminică, șase batalioane, adică aproximativ 6.000 de soldați, au fost plasați la granița Belarusului cu Ucraina. Iar presa internațională relatează faptul că Vladimir Putin îl presează acum tot mai mult pe Lukașenko să se alăture războiului.

Vladimir Putin a folosit Belarusul drept bază aflată în spatele frontului încă de la debutul invaziei, însă militarii acestei țări nu s-au implicat până acum în război.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.