Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs, că Rusia „şantajează lumea cu foametea”. Conducerea Rusiei este mai interesată de exacerbarea crizei alimentare decât de implementarea înţelegerilor, a precizat el.

Zelenski acuză Rusia de șantaj privind alimentele

„O altă navă pentru Programul Alimentar al ONU a fost încărcată în portul Ciornomorsk. Este o navă cu 40.000 de tone de grâu pentru Etiopia, ţară care se confruntă cu o situaţie alimentară gravă. Etiopia este în pragul foametei. Suntem pregătiţi să trimitem nava. Însă aceasta şi alte nave cu produse agricole sunt nevoite să aştepte, pentru că Rusia şantajează lumea cu foametea.

Ce a auzit planeta? Că ar lansa cineva drone de pe transportator … Iniţial au vorbit despre „păsări de război”, apoi „insecte de război”, acum – „cereale de război”… Un grâu ucigaş, care îneacă amirali ruşi. Ce se poate spune? Sunt oameni bolnavi. Însă aceşti oameni bolnavi duc din nou lumea în pragul unei grave crize alimentare.

Rusia este singura vinovată pentru faptul că alimentele vor deveni mai scumpe pentru oamenii dintr-o zonă vastă din Africa de Vest şi Asia de Est. Rusia este motivul pentru care oameni în special din Etiopia, Yemen sau Somalia trăiesc o lipsă de alimente catastrofală.

Bineînţeles, partenerii încearcă să convingă statul terorist să încetinească puţin şantajul. Însă este ceva realist? Până acum, faptele indică faptul că leadershipul rus este mai interesat de exacerbarea crizei alimentare decât de implementarea documentelor semnate. Şi acesta este răspunsul pentru toţi cei care vorbesc de negocieri cu Rusia.

Coridorul cerealelor este un exemplu foarte specific. Acum sunt 218 dovezi că Rusia nu vrea nicio înţelegere reală. 218 nave aşteaptă oportunitatea de a transporta alimente conform contractelor de export sau să intre în porturile ucrainene. Săptămână după săptămână, Rusia a încetinit coridorul cerealelor în ciuda promisiunilor sale către parteneri, iar acum l-a blocat complet.

Ucraina va face totul pentru a se asigura că iniţiativa de export al cerealelor va funcţiona în continuare. Şi le mulţumesc tuturor celor care ajută statul nostru”, a spus Zelenski.

Apel la cetățenii ucraineni să poarte elemente reflectorizante noaptea

Preşedintele Ucrainei a vorbit şi despre atacurile Rusiei din ultima zi şi de reacţia ucrainenilor.

„Forţele aeriene au doborât astăzi un elicopter de atac al Rusiei şi un avion rusesc Su-25. Teroriştii ruşi au continuat bombardamentele în diverse direcţii: regiunea Cernihiv, regiunea Harkiv, Donbas, regiunea Dnipropetrovsk, Zaporojie şi regiunea, Mikolaiv şi regiunea … Le răspundem ocupanţilor. Le răspundem concret”, a mai spus Zelenski.

De asemenea, Volodimir Zelenski a făcut un apel către ucraineni să poarte elemente reflectorizante dacă ies pe stradă noaptea, pentru a evita accidentele.

„În general, nu au fost întreruperi de curent de urgenţă în ţară astăzi – am reuşit să refacem posibilitatea tehnică de furnizare a energiei după atacuri ale Rusiei în timpul săptămânii. Însă deficitul persistă, astfel că trebuie să continue cumpătarea în ceea ce priveşte consumul de energie electrică. Şi vă rog să fiţi în special atenţi pe drumuri noaptea.

Deja au fost multe apeluri, în special de la Poliţia Naţională, cu privire la necesitatea ca pietonii să poarte elemente reflectorizante pe îmbrăcăminte. Este foarte important şi pentru copii şi pentru adulţi. Şi nu este mai puţin important ca şoferii să aibă o atitudine de responsabilitate.

Acum nu trebuie doar să respectaţi regimul de viteză, ci şi să reduceţi în plus viteza, în special în locurile în care pietonii traversează străzile şi nu există trecere de pietoni. Vă rog să aveţi grijă unii de alţii”, a mai transmis președintele ucrainean, potrivit news.ro.