Veste proastă pentru românce! Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial. Multe dintre ele nu se vor mai putea angaja

Veste proastă pentru românce! Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial. Multe dintre ele nu se vor mai putea angaja
Publicat de Bogdan Ungureanu la 18 iulie 2019, 14:45

Un ordin de ministru, publicat deja în Monitorul Oficial, îngrădeşte accesul femeilor, dar şi al unor bărbaţi, către o anumită carieră.

Un ordin al fostului ministru de Interne, Carmen Dan, a fost publicat în Monitorul Oficial. Probele sportive eliminatorii de la admiterea în şcolile MAI vor fi de acum încolo foarte greu de trecut de către femei, dar şi de bărbaţii cu o condiţie fizică mai slabă. Rezultatul va fi, speră oficialii din Minister, ca viitorii poliţişti să aibă peste 1,70 metri înălţime şi să aibă o condiţie fizică apropiată cu cea a sportivilor de performanţă, potrivit national.ro.

Manechinul din probele sportive pentru admiterea în școlile structurilor MAI, care trebuia cărat la subraț, transportat cu spatele, ocolind jaloane, are acum 60 kg, de la 40 kg în trecut. Modificarea greutății a fost cerută chiar de sindicaliștii din Poliție, care spun că femeile polițist nu reușeau să își facă datoria, când erau nevoite să salveze oameni din incendii sau accidente. O altă probă, nou introdusă, este atingerea unei mingi de tenis suspendate de la sol la o înălțime de 2,55 metri. Candidații au dreptul la o singură încercare, fiind eliminați cei care reiau parcurgerea probei, reiau elanul sau nu ating obiectul suspendat. Totodată, a fost mărit numărul de probe, dublându-se și greutățile folosite în unele dintre acestea.

Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, consideră că ridicarea gradului de dificultate a probelor sportive este o măsură binevenită. „În opinia mea, este în regulă ceea ce s-a făcut. Pentru că trebuie să iei oameni pregătiți, cu condiție fizică, care să ducă la îndeplinire misiuni, nu așa, angajăm pe oricine, după care mai trimitem doi să-l scoată și pe el, nu e în regulă. Spaniolii au doar 18% locuri pentru femei, la noi se candidează la egal. Noile bareme fizice nu sunt un lucru negativ, pentru că în Poliție oamenii trebuie să fie bine pregătiți fizic, psihic, emoțional, intelectual, profesional.  Cel mai dificil este la intervenții, la vreun scandal. Au fost situații cu echipaj mixt, în care femeia a leșinat. Mie, personal, mi s-a întâmplat să fiu în misiune cu o femeie polițist și, când a scos unul sabia, i s-a făcut rău și a leșinat.”, a declarat Coarnă.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.