Veste extraordinară în Europa

Cristian Bușoi a transmis recent că vaccinul anti-COVID realizat de Janssen Pharmaceutica tocmai a primit undă verde de utilizare din partea Agenției Europene a Medicamentului.

„Veste extraordinară de la Bruxelles! Vaccinul anti-COVID-19 produs de Janssen a primit, în această după amiază, undă verde de la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA). Janssen este al patrulea vaccin recomandat în UE pentru prevenirea COVID-19 și poate fi administrat, într-o singură doză, persoanelor peste 18 ani”, a scris Cristian Bușoi pe Facebook.

Este un mare pas înainte și va accelera campania de vaccinare

Acesta subliniază că aprobarea vaccinului respectiv reprezintă un mare pas înainte și va accelera campania de vaccinare anti-COVID în UE.

„Ca responsabil al Parlamentului European de relația cu EMA și președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European am fost și sunt, în permanență, în contact cu Agenția Europeană a Medicamentului. Îi felicit că au reușit într-un timp atât de scurt să evalueze vaccinul Janssen și să dea aprobare pentru utilizarea lui în Uniunea Europeană.

În documentul oficial pe care l-am primit de la Agenție, specialiștii EMA subliniază că studiile clinice pentru aprobarea vaccinului „au implicat 44 de mii de persoane din Statele Unite, Africa de Sud și țările din America Latină”, iar rezultatele au arătat că “vaccinul COVID-19 Janssen a fost eficient în prevenirea COVID-19 la persoanele cu vârsta de 18 ani”.

Am primit de asemenea asigurări că pentru acest vaccin vor fi respectate atât calendarul, cât și cantitățile de livrare. Aprobarea vaccinului COVID-19 Janssen este un mare pas înainte și va accelera campania de vaccinare din UE, cu atât mai mult cu cât va fi administrat într-o singură doză”, a conchis acesta.

Sursă foto: Facebook Cristian Bușoi