Așadar, nivelul accizei specifice la țigări în intervalul 1 aprilie 2023 – 31 martie 2024 inclusiv este de 493,988 lei/1.000 de ţigarete. Conform art. 343 din Codul Fiscal, calculul accizelor se efectuează potrivit prevederilor din normele metodologice ale acestuia.

Nivelul accizei specifice la ţigarete va creşte în curând

Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem. Aceasta se calculează prin aplicarea procentului legal asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum. Acest procent legal se aplică în următoarea modalitate:

a) 13% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023 inclusiv
b) 12% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2023 – 31 martie 2024 inclusiv;
c) 11% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2024 – 31 martie 2025 inclusiv;
d) 10% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, începând cu 1 aprilie 2025.

Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de ţigarete se determină anual

Amintim că acciza specifică exprimată în lei/1.000 de ţigarete se determină anual, pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu.

De asemenea, această acciză specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 1 martie. În perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023 inclusiv, acciza specifică pentru ţigarete este de 459,386 lei/1.000 ţigarete.

Traficul ilicit de țigări de la graniță, în scădere

Anterior, compania British American Tobacco (BAT) România a făcut publice cifrele legate de contrabanda de tutun de la granițele României, precizând faptul că în anul 2022, acest fenomen este în scădere de la an la an.

În ceea ce privește anul trecut, se specifică faptul că circa 110 milioane de bucăți de țigarete de contrabandă au fost confiscate de către autorități române în cele 12 luni.

Prejudiciul adus de aceste capturi ar fi fost unul foarte mare pentru bugetul de stat, căci valoarea lor totală pe piața neagră atinge valoarea de peste 73 de milioane de lei. În ceea ce privește locațiile preferate de contrabandiști, aflăm faptul că aproape jumatate, adică 44% din totalul capturilor de contrabandă în 2022 s-a înregistrat la granițele de sud ale țării, în județele Constanța, Giurgiu și Vâlcea.