Așadar, președintele le-a mulțumit autorităților din Kyoto pentru primirea călduroasă și a spus că este „deosebit de impresionat de frumuseţea” orașului, renumit pentru istoria milenară atât de bine păstrată.

„Vă mulţumesc pentru primirea călduroasă cu care aţi întâmpinat delegaţia României! Mă aflu pentru prima dată la Kyoto şi vă mărturisesc că sunt deosebit de impresionat de frumuseţea acestui loc unic în lume, pe bună dreptate renumit pentru istoria milenară atât de bine păstrată. În egală măsură, am fost extrem de impresionat de locuitorii oraşului. Entuziasmul şi căldura din inimile lor, precum şi măiestria cu care păstrează viu patrimoniul local îmi vor rămâne pentru totdeauna adânc întipărite în suflet”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Este un pas istoric către o nouă etapă a relaţiilor dintre România şi Japonia

De asemenea, Klaus Iohannis a arătat că „vizita la Kyoto completează în cel mai fericit mod succesul vizitei pe care a întreprins-o ieri la Tokyo”.

„Am avut onoarea de a fi primit împreună cu soţia mea, Carmen, în audienţă de Majestatea Sa Împăratul Naruhito şi de Majestatea Sa Împărăteasa Michiko. Convorbirea a reliefat cât de profunde sunt legăturile dintre naţiunile română şi japoneză, construite de-a lungul istoriei noastre comune de peste o sută de ani. Aceste legături reprezintă totodată fundamentul pentru intensificarea cooperării dintre ţările noastre în viitor.

Împreună cu Prim-ministrul Kishida am făcut un pas istoric către o nouă etapă a relaţiilor diplomatice dintre România şi Japonia. Am semnat Parteneriatul Strategic bilateral. Raporturile dintre ţările noastre au fost astfel ridicate la cel mai înalt nivel. Este un moment care constituie o rampă de accelerare a dezvoltării cooperării româno-nipone, prin extinderea portofoliului de acţiuni şi proiecte comune în toate domeniile de interes comun”, a mai spus preşedintele.

România şi Japonia sunt acum mai apropiate decât oricând

Klaus Iohannis a arătat că a exprimat angajamentul României pentru materializarea acestora, în beneficiul popoarelor noastre şi în logica orientării spre viitor.

România şi Japonia sunt acum mai apropiate decât oricând. În actualul context global, marcat de război şi de tensiuni regionale, este important să ne bazăm unii pe ceilalţi pentru a apăra valorile fundamentale care ne definesc – dorinţa de pace şi securitate, libertatea, democraţia şi drepturile omului, ordinea internaţională bazată pe reguli. Pe acest fundal, doresc să îmi exprim deplina încredere în dezvoltarea continuă a legăturilor dintre ţările şi cetăţenii noştri, dintre oraşele noastre.

Sper ca în curând Kyoto să se poată înfrăţi cu o localitate din România, pentru a oferi ocazia punerii în practică a potenţialului uman şi economic încă nedescoperit dintre comunităţile noastre”, a conchis Klaus Iohannis.

https://www.youtube.com/watch?v=RvdgLJ3G7xU&t=7s