Vedeta Americii cu cele mai multe meserii și cea mai îndelungată carieră

Betty a fost, pe rând, cântăreaţă, profesoară, secretară, soţie sau baby-sitter.

După dispariţia din viaţa ei a căţeluşului Bimbo, au apărut alţi parteneri ca Grampy, un inventator excentric, şoricelul Little Jimmy sau căţeluşul Pudgy.

La 9 august 1930, personajul de desen animat Betty Boop şi-a făcut pentru prima oară apariţia în animaţia „Dizzy Dishes”.

Personajul Betty Boop s-a născut în studiourile Fleishcher Brothers din New York. Când a apărut în primul ei rol, Betty Boop avea fizionomia unui pudel.

Cântăreaţă într-un club de noapte, ea era îndrăgostită de chef Bimbo, un căţel. Betty s-a transformat, apoi, în fiinţă umană, deşi Bimbo a rămas, în continuare, căţel.

Dintr-un personaj secundar, s-a transformat în personaj principal în desenele animate semnate de Max Fleischer, popularitatea fiind câştigată aproape instantaneu.

Copia lui Mae West

Corpul lui Betty a fost inspirat de cel al actriţei Mae West, iar vocea a fost interpretată de mai multe actriţe sau cântăreţe cum ar fi Mae Questal, Margie Hines, Kate Wright, Bonnie Poe şi Annabel Little.

Primele desene o prezentau purtând o rochie scurtă, mulată, fără mânecă, asortată cu tocuri înalte, cercei mari şi o coafură inconfundabilă. Ulterior, rochia a căpătat diverse forme, fiind ori lungă până la pământ, ori mai scurtă şi cloş.

Alteori, rochia a dispărut în totalitate, lăsând locul costumelor de baie, pantalonilor scurţi, asortaţi cu bluze scurte etc.

În multe filme, fusta sa îi dădea mari bătăi de cap, personajele celelalte chiuind „boop-oop-a-doop”, de unde a venit şi a doua parte a numelui, Boop.

Filmele în care apărea Betty Boop aveau drept coloană sonoră melodii de jazz, interpretate de artişti celebri precum Cab Calloway, Louis Armstrong şi Don Redman.

Cenzurată

O schimbare incredibilă pentru admiratorii lui Betty Boop a avut loc în 1935, când în SUA a fost votată legea „Hays Code”, care viza interdicţia conţinutului nepotrivit. Erau cenzurate nu doar ziarele şi filmele, ci şi desenele animate.

Astfel, Betty Boop s-a transformat într-un personaj neinteresant, lipsit de esenţă şi culoare. Cu toate acestea, Max Fleischer a încercat diverse tertipuri pentru a face faţă cenzurii.

Astfel, în filmul „A Language All My Own”, Betty cânta o melodie în faţa unui public format din japonezi, în engleză şi japoneză. Partea englezească a cântecului era cât se poate de inocentă, dar cea japoneză, tradusă, avea câteva versuri însemnând „Haide cu mine şi ridică-mi fusta!”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric