"Deci dacă pentru noi obiectivul fundamental este consolidarea fiscală, indiferent dacă banii nu se duc unde trebuie, indiferent dacă banii de investiţii şi servicii cresc, indiferent dacă sunt şcoli în care au rămas acoperişurile nefăcute şi copiii învaţă în schimburi, ca-n turnătorie, contează cifra macroeconomică. Guvernanţii de astăzi transferă problemele pe români. Ei să-şi scape pielea. Să asude contribuabilul, nu să asude administratorul. Eu nu sunt demagog. Şi eu am fost ministru doi ani. Am semnat peste 200 de miliarde de euro. Şi, când eram eu ministru, existau astfel de copii. Numai că pe vremea când eram eu ministru fiecare profesor avea 100 de euro pe an să-şi cumpere cărţi. Pe vremea aceea, bibliotecile făceau achiziţii de carte măcar", a mai spus Vosganian.