Varianta Delta a COVID-19 a fost depistată în 74 de țări. A devenit dominantă în lume

Varianta Delta a COVID-19 a fost depistată în 74 de țări. A devenit dominantă în lume

Sursă: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 16 iunie 2021, 02:00

Tulpina indiană a coronavirusului, denumită recent varianta Delta, a fost descoperită în 74 de țări. Aceasta continuă să se răspândească cu rapiditate în lume.

Varianta Delta a COVID-19 a fost depistată în 74 de țări. A devenit dominantă în lume

Organizația Mondială a Sănătății a desemnat Delta ca o variantă de interes în aprilie și o variantă de îngrijorare pe 11 mai. Aceasta provoacă simptome mai severe, conform dovezilor observate din India și din alte părți, inclusiv dureri de stomac, greață, vărsături, pierderea poftei de mâncare, pierderea auzului și dureri articulare.

Dovezile de la Guangzhou în China, în special, au fost îngrijorătoare. Acolo, oficialii din domeniul sănătății au raportat că 12% dintre pacienți se îmbolnăvesc grav în cel puțin trei – patru zile de la apariția simptomelor.

Cercetările efectuate de medicii chinezi arată că varianta Delta este oarecum rezistentă la vaccinurile COVID, în special dacă este administrată o singură doză, notează The Guardian.

Toate acestea au determinat reînnoirea dezbaterii cu privire la modul în care guvernele ar trebui să răspundă variantei Delta. Pe fondul dificultăților în prevenirea răspândirii variantei la nivel global, diferite țări încearcă abordări diferite pentru a încerca să controleze răspândirea acesteia.

Ce măsuri au luat țările

Poate că cea mai radicală, așa cum s-a văzut și în izbucnirea inițială a coronavirusului din Wuhan, a fost abordarea Chinei după primul caz confirmat al variantei Delta, la o femeie de 75 de ani din Liwan, un district din sudul orașului Guangzhou , după ce a vizitat un restaurant.

După descoperirea primului caz de infectare cu varianta Delta, China a decis folosirea de autovehicule fără șofer pentru livrarea alimentelor și proviziilor către zeci de mii de oameni care locuiesc în zonele carantinate. În plus, 60 de drone sunt folosite pentru a supraveghea oamenii să nu iasă din case.

Indonezia a declarat luni că se așteaptă ca un nou val de infecții cu coronavirus să atingă vârful la începutul lunii iulie, deoarece varianta Delta devine mai dominantă în unele zone. Nivelul de ocupare al spitalelor din Jakarta a ajuns la 75%.

În ceea ce privește Marea Britanie, țara este atent monitorizată deoarece varianta Delta a devenit dominantă.

Gottlieb, membru în consiliul de administrație al Pfizer și scriitor al unei cărți despre pandemie, spune că este inevitabil la varianta Delta să devină dominantă în Statele Unite ale Americii.

Comentariile lui Gottlieb sunt asemănătoare cu declarațiile medicului Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase. El spunea că SUA nu poate permite variantei Delta să se răspândească așa cum a făcut Marea Britanie.

Sursă foto: Dreamstime

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.