România vinde participaţia de 9,8% în Petrom, în cea mai amplă tranzacţie de pe pieţele sale de capital. Oferta se derulează în perioada 11-22 iulie 2011.

Oferta va fi derulată prin intermediul Sindicatului de intermediere format din Renaissance Capital Limited, SSIF EFG Eurobank Securities SA, SSIF BT Securities SA, SSIF Romcapital SA.

Vânzarea face parte din planul guvernului de a obţine prin Bursa de la Bucureşti 2,9 miliarde lei (960 milioane de dolari) anul acesta, conform termenilor acordului cu FMI şi alţi creditori.

România deţine o participaţie de 21% în Petrom, unde acţionar majoritar este grupul austriac OMV.

‘Am observat un interes puternic din partea investitorilor’, a afirmat Morganti.

Turbulenţele de pe pieţele financiare şi preţul ridicat cerut pentru acţiunile Petrom ar putea afecta dorinţa guvernului român de a obţine 840 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 9,8% deţinută la Petrom şi ar putea deraia programul de privatizare.

‘Sunt optimist privind oferta, de aceea nu simţim că şocurile externe ar putea avea un impact’, a precizat directorul diviziei de equity corporate finance al băncii de investiţii Renaissance Capital.

Acesta a explicat că România nu a luat o decizie privind preţul minim pentru procesul de licitaţie. Preţul maxim a fost stabilit la 0,46 lei/acţiune, faţă de preţul de 0,387 lei/acţiune la închiderea şedinţei bursiere de vineri.

Ţările emergente, conduse de Polonia şi Rusia, încearcă să vândă active de stat pentru a-şi îmbunătăţi situaţia finanţelor publice, pentru a atrage investitori şi injecta expertiză străină în industriile locale muribunde. România este în întârziere din cauza ameninţării pierderii locurilor de muncă şi deoarece nu a vândut activele de stat ineficiente. România a dat asigurări că va vinde mai mult conform acordului cu FMI.

‘Odată ce oferta Petrom este finalizată, investitorii se vor stabili pentru tranzacţii în România. Astfel piaţa bursieră din România va fi cunoscută investitorilor instituţionali străini’, a afirmat Morganti.

OMV, una din cele mai mari companii industriale publice din Austria, deţine 51,01% din acţiunile Petrom. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03%, iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. După vânzarea a 9,84% din acţiunile Petrom, statul român va rămâne cu 10,79% din titluri.
SURSA: Agerpres