multe dintre spatiile si terenurile de pe platforma erau vandute sau inchiriate. Practic, din cele circa 100 de hectare, cat este suprafata uzinei Faur, peste 133.000 de metri patrati au fost instrainati anterior privatizarii. Prin contractele semnate, Faur furnizeaza firmelor din incinta sa energie electrica si termica, gaze, apa, canalizare si telefonie fixa. In plus, accesul angajatilor si al autovehiculelor acestor companii catre sedii se face prin portile si pe drumurile Faur SA. De aici a si inceput conflictul. In taberele adverse se afla, pe de o parte, noul proprietar al uzinei, iar, de cealalta parte, investitorii de pe platforma, grupati intr-o asociatie. Acestia din urma se simt sicanati de administratia Faur SA, pe care o acuza de comportament abuziv. Ion Pop, presedintele Asociatiei Investitorilor din Incinta Faur (AIIF), care reprezinta interesele a 35 de firme, are o lista intreaga de nemultumiri. „Conducerea Faur a interzis angajatilor nostri intrarea libera spre sediile societatilor, a dispus perchezitionarea lor si a autovehiculelor, a desemnat unilateral porti de acces in incinta si ne-a obligat sa le folosim, a pretins taxe nelegale in contradictie cu obligatiile contractuale. In plus, a dispus deconectarea abuziva de la reteaua de energie electrica a unor firme din incinta, a emis facturi la utilitati calculate eronat si a modificat unilateral termenele de plata a facturilor, impunand sub amenintarea deconectarii termenul de doua zile“, spune presedintele AIIF. Unul dintre motivele principale ale disputei este legat de pretul la care Faur vinde utilitatile acestor firme. Stejarel Rosu, vicepresedintele asociatiei, spune ca pretul energiei electrice este cu 20% mai mare decat cel perceput de Electrica. Faur SA are licenta de furnizare a energiei electrice, iar pretul la care vinde firmelor de pe platforma este reglementat de ANRE.
Fratii Cristescu vor sa cumpere toate spatiile
„Faptul ca trebuie sa platim mai mult pentru utilitati duce la costuri de productie necompetitive“, afirma reprezentantul AIIF. El sustine ca societatile platesc lunar catre Faur in jur de cinci miliarde de lei pentru energia electrica si tot cam atat pentru gaze, la care se adauga doua miliarde de lei pentru canalizare si costurile pentru telefonie. „Aici suntem ca intr-o gradina zoologica“, spune Rosu, referindu-se la faptul ca firmele din incinta Faur nu au alternativa nici pentru utilitati, nici pentru acces.Pentru Marius Cristescu, unul dintre proprietarii grupului Bega, cifrele sunt mai relevante decat emotiile nemultumitilor. Fost vicecampion national la inot, pe vremea cand era copil, Cristescu stie ca nu este suficient sa tii o afacere pe linia de plutire si ca fiecare leu este important. „Ei (firmele de pe platforma, n.r) erau obisnuiti sa consume si sa nu plateasca nimic. La data cand am preluat societatea Faur, toti aveau datorii si mi se pare normal sa-i pun sa le achite“, spune timisoreanul. Noua administratie a fost, practic, obligata sa impuna o strictete in achitarea acestor obligatii, pentru ca nu mai avea disponibilitati banesti necesare achitarii, la randul sau, a facturilor catre furnizorii de utilitati. „Cand am venit la uzina, 40% din firme nu aveau contoare si se mergea pe sistemul pausal. Practic, Faur suporta lunar cheltuieli de sase miliarde de lei, care nu erau ale sale. Acum, firmele se simt frustrate pentru ca nu mai primesc nimic pe gratis“, afirma Marius Cristescu. El considera normala perceperea unor taxe de parcare, in conditiile in care masinile sunt parcate pe terenul Faur SA. „Cei care au parcari amenajate pe terenurile lor nu platesc nimic“, explica el. Cat priveste tariful de furnizare a electricitatii, Cristescu spune ca acesta este „justificat“, dat fiind faptul ca Faur trebuie sa asigure costurile de intretinere a retelei si investitiile aferente. „Ma gandesc sa ii pun sa plateasca garantii pentru neplata energiei exact, cum face si Electrica“, adauga omul de afaceri. Una dintre obligatiile pe care si le-a asumat la preluarea uzinei este infiintarea unui parc industrial. Membrii AIIF se intreaba cum va fi constituit acest parc, daca ei nu vor sa faca parte din el. Insa Cristescu spune ca n-au decat sa stea separati. El oricum este dispus sa cumpere toate spatiile si terenurile disponibile, inclusiv de la firmele din asociatie, iar pentru asta este gata sa puna la bataie cateva milioane de dolari. „Parcul va fi gata pana la sfarsitul anului, iar in perimetrul sau vor fi multe firme serioase“, afirma Cristescu. In barul cochet din Le Club, situat in Cartierul Francez, Cristescu vede lucrurile ca un capitalist pur sange. Atunci cand a aflat ca una dintre firmele din incinta Faur cauta un cumparator pentru spatiul sau, a pus imediat mana pe telefon si cerut oamenilor sai sa verifice informatia. In mai putin de o ora, tranzactia, care viza o suma de peste 200.000 de euro, era perfectata.

FAUR DUPA PRIVATIZARE

• Privatizarea uzinei Faur este una dintre cele mai contestate tranzactii perfectate pe vremea fostului ministru Ovidiu Musetescu. Desi initial a fost preluata de un consortiu format din patru companii, ulterior, printr-o novatie cu schimbare de debitor, Bega Upsom Ocna Mures, producator de soda calcinata, a preluat drepturile si obligatiile a doua companii din consortiu, care s-au retras. Acum, firma fratilor Cristescu detine in jur de 95% din Faur.
• Exact in decembrie 2004, cumparatorul si-a achitat toate obligatiile asumate prin contractul de privatizare, infiintarea parcului industrial ramanand singurul angajament in suspensie, dar termenul limita este 1 ianuarie 2006.
• Marius Cristescu spune ca inainte de privatizare cifra de afaceri a Faur era de 500.000 de euro pe luna, acum aceasta s-a dublat. Mai mult, el spune ca in 2005 asteapta primul profit operational.